Ninsorile au afectat toată țara. Drumuri blocate, accidente în mai multe zone și porturi închise

Sursă fotografie: Facebook / Infotrafic

Asediată peste noapte de iarnă, aproape toată țara s-a trezit sub zăpadă cu viscol și drumuri troienite. În Suceava un TIR a derapat și a intrat în gardul unei case.

Iar în Cluj un autocar cu 20 de pasageri a ieșit de pe asfaltul sticlos, în timp ce în Neamț un șofer a căzut cu mașina într-o râpă. S-a circulat greu, în condiții de vreme rea, pe autostrăzi și pe DN1.

Pe drumul acoperit cu zăpadă și polei, în județul Cluj, un autocar cu 20 de navetiști a derapat, iar remorca a ajuns în șanț. Nimeni nu a fost rănit, dar din cauză că șoseaua a fost blocată, un alt autocar aflat în coloană a fost acroșat de un utilaj de deszăpezire. Până să fie preluați, oamenii au rămas în autospecialele pompierilor ca să se încălzească. Polițiștii l-au sancționat pe administratorul drumului cu aproape 25 de mii de lei, pentru că nu a curățat zăpada la timp.

În Suceava, un TIR a derapat şi s-a oprit în gardul unui localnic.

Iar într-o comună mai multe camioane cu numere de Ucraina nu au mai putut înainta din pricina zăpezii.

Și în județul Neamț a nins abundent și zăpada s-a depus în strat gros pe carosabil. Un șofer de 51 de ani a căzut într-o râpă la 100 de metri distanță față de drum. Omul a fost găsit și transportat la spital.

La ieșirea din Vatra Dornei, zeci de TIR-uri au fost trase pe dreapta, până când drumarii au îndepărtat zăpada. S-a format astfel o coloană interminabilă.

Șofer TIR: „Destul de rău, ca iarna, e oprită circulația, iar se circulă, iar se stă. TIR-urile erau oprite la ieșire din Vatra Dornei pe ambele sensuri”.

Circulație în condiții de iarnă în toată țara

În Pasul Tihuța șoferii au înaintat cu greu din cauza viscolului.

Șofer: „Am mers cu atenție, se curăță, dezăpezesc, sunt mașini”.

Reporter: Unde a fost cel mai greu?

Șofer: „La intrare în Vatra Dornei”.

Peste zi s-a circulat în condiții de iarnă în aproape toată țara, iar pe autostrăzile A1, A2 și A3, dar și pe DN1 au existat tronsoane acoperite cu zăpadă.

Vremea rea s-a instalat și în Dobrogea. La Constanța ninge viscolit, iar vântul bate cu putere. Din această cauză s-au închis și porturile Constanța, Constanța Sud și Midia. Intensificări ale vântului sunt și în județul Tulcea, unde s-a emis o avertizare de cod galben.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL