Nobel 2023: Juriul ‘regretă profund’ scurgerea în presă a numelor laureaților premiului pentru chimie

sursa foto: wikipedia
sursa foto: wikipedia

Academia Regală Suedeză de Ştiinţe, care alege câştigătorii premiului Nobel pentru chimie, a anunţat miercuri că „regretă profund” scurgerea în presa din Suedia a numelor laureaţilor din 2023 cu mai multe ore înainte de anunţul oficial, informează AFP.

„Desigur, este un incident foarte nefericit. Regretăm profund ceea ce s-a întâmplat”, a declarat secretarul general al instituţiei suedeze, Hans Ellegren, într-o conferinţă de presă, în care a menţionat un e-mail care a fost trimis din greşeală.

Cercetătorii Moungi G. Bawendi, Louis E. Brus şi Alexei I. Ekimov au fost recompensaţi miercuri cu premiul Nobel pentru chimie pe anul 2023 pentru „descoperirea şi sinteza punctelor cuantice”, a anunţat miercuri Academia Regală Suedeză de Ştiinţe.

Nanoparticulele şi punctele cuantice sunt utilizate la fabricarea becurilor LED şi a ecranelor televizoarelor, fiind de asemenea folosite pentru a-i ajuta pe medici să elimine pe cale chirurgicală ţesuturile tumorale.

Miercuri dimineaţă, cu câteva ore înaintea anunţului oficial, Academia suedeză a lăsat impresia că a făcut publice, în mod neintenţionat, numele celor trei oameni de ştiinţă care au câştigat premiul Nobel pentru chimie pe anul 2023.

Informaţia a fost preluată imediat de mai multe companii mass-media suedeze, inclusiv de popularele cotidiane Dagens Nyheter şi Daily Aftonbladet, revista ştiinţifică Nyteknik, radioul public SR şi televiziunea publică SVT, precizează AFP. Toate aceste companii mass-media au menţionat un comunicat de presă al Academiei, expediat printr-un e-mail şi al cărui titlu era „Ei au semănat o sămânţă importantă pentru nanotehnologii”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: