Ovidiu Silaghi (CCIR): Schimburile comerciale bilaterale România-Turcia, o valoare de peste 10 miliarde de euro

CCIR - Relatii româno-turce
Sursa foto: CCIR

Secretarul general la Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi, a participat joi (14 septembrie), la deschiderea Forumului de Afaceri România-Turcia, prilejuit de prezența la București a unei delegații a Camerei de Comerț și Industrie Amasya, din componența căreia au făcut parte un număr de 15 companii din diferite domenii economice, cum ar fi: agricultură, industrie alimentară, industrie ușoară, componente și piese de schimb auto, turism, construcţii civile și industriale, se arată într-un comunicat de presă emis de CCIR.

Forumul de Afaceri România-Turcia a fost organizat cu sprijinul Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România (TIAD), precum și al Ambasadei Republicii Turcia în România.

„Fără îndoială, relaţia bilaterală dintre România și Turcia cunoaște o dezvoltare continuă de foarte mulți ani, dovada fiind cele peste 10 miliarde de euro, valoare a schimburilor comerciale bilaterale de la sfârșitul lui 2022, raportate de partea turcă. În același timp, trebuie menționat că raportat la luna iulie 2023, în România activau 18.135 de companii turcești, cu o valoare totală a capitalului subscris de peste 717 milioane de euro. CCIR are o serie de colaborări în diverse formate cu Turcia, aliniate relației bilaterale excelente pe care România o are la nivel politic cu acest stat. Amintesc aici colaborarea din cadrul Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră, a cărei președinție este asigurată de Turcia, precum și colaborarea din cadrul Asociaţiei Camerelor Europene de Comerţ și Industrie – EUROCHAMBRES. În toate aceste formate, CCIR împreună cu Uniunea Camerelor și a Burselor de Mărfuri din Turcia (TOBB), facilitează accesul antreprenorilor din ambele state în încercarea de a-și extinde și dezvolta afacerile”, a declarat secretarul general al CCIR, Ovidiu Silaghi.

„La nivelul Ambasadei Republicii Turcia în România, apreciem în mod deosebit dinamica relației economice înregistrată în ultimul timp între cele două state, aceasta fiind dublată de o relație la fel de importantă la nivel politic. Vizita în țara dumneavoastră a unei delegații de oameni de afaceri turci, din regiunea Amasya, marchează o nouă etapă a colaborării bilaterale cu România. Componenta economică consolidează în fapt relațiile politice dintre Turcia și România, având în vedere faptul că țara dumneavoastră este un susținător al intereselor Turciei în raport cu Uniunea Europeană și NATO, fiind în același timp implicată în asigurarea securității la Marea Neagră”, a declarat ambasadorul Republicii Turcia în România, E.S. dl. Özgür Kivanç Altan.

Autor

  • Susana Pletea

    Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL