„Părintele metroului bucureștean” a murit la 88 de ani. Stația Timpuri Noi a fost redenumită Octavian Udriște în 2023

Sursa: : Academia de Științe Tehnice din România

Octavian Udrişte, inginerul supranumit „părintele metroului bucureștean”, dar și preşedinte al secţiei de rugby din cadrul CS Rapid timp de trei decenii, a decedat la vârsta de 88 de ani.

„Luni seară ne-a părăsit inginerul Octavian Udrişte, o minte luminată, specialist în domeniul feroviar, cunoscut drept ‘părintele metroului bucureştean’. Pentru merite deosebite avute în construirea şi dezvoltarea metroului, Metrorex anunţa în toamna anului trecut că staţia Timpuri Noi va fi redenumită şi va primi numele lui Octavian Udrişte. Pe lângă dezvoltarea metroului bucureştean, Octavian Udrişte a fost 30 de ani preşedinte al secţiei de rugby a CS Rapid. A venit la Rapid în 1965 şi a condus secţia de rugby până în 1995. A sprijinit apariţia clubului Locomotiva, cea mai prolifică pepinieră a rugbyului românesc, proiect gândit de Vasile ‘Mao’ Constantin. Sub conducerea lui Octavian Udrişte au apărut o puzderie de echipe de rugby pe lângă diferite entităţi aflate în subordinea Ministerului Transporturilor. A existat chiar un campionat al liceelor şi şcolilor profesionale cu profil feroviar”, anunţă gruparea alb-vişinie pe site-ul său oficial.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL