Pedofil condamnat la 10 ani închisoare, extrădat din Italia. Gorghiu: Justiția s-a făcut până la capăt

inchisoare
Sursa foto: pixabay

Pop Mihai Bogdan, pedofil fugar condamnat la 10 ani de închisoare pentru infracţiuni sexuale contra minorilor, a fost adus, sâmbătă, în ţară din Italia, şi va executa sentinţa într-un penitenciar din România, anunţă ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

Potrivit acesteia, individul îşi va ispăşi pedeapsa la Penitenciarul Gherla.

„Justiţia s-a făcut până la capăt, iar colegii de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor l-au preluat pe Pop Mihai Bogdan şi, după ce îşi va petrece 21 de zile în carantină la Rahova, îl vor duce la Penitenciarul Gherla unde îşi va ispăşi pedeapsa pentru faptele revoltătoare pe care le-a săvârşit. Este un moment în care se arată că nimeni nu este mai presus de lege şi că toate autorităţile au colaborat eficient pentru a aduce acest individ în faţa justiţiei”, a afirmat Gorghiu într-o declaraţie de presă transmisă de Ministerul Justiţiei.

Ea a subliniat importanţa abordării cu seriozitate a tuturor cazurilor de fugari, indiferent de amploarea lor mediatică.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: