Pilon 2. Activele fondurilor de pensii private obligatorii au crescut cu 27%, până la 121,56 miliarde lei 

Sursa foto: Pixabay
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 121,56 miliarde lei, la finalul lunii noiembrie 2023, în creştere cu 27% faţă de nivelul înregistrat la aceeaşi dată din 2022, potrivit statisticii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
„Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 93% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB”, se menţionează în raportul citat de scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, contribuţiile încasate în luna noiembrie au fost în valoare de 1,1 miliarde de lei, în condiţiile în care contribuţia medie a fost 268 de lei.

La finalul lunii noiembrie, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 79,862 miliarde de lei, respectiv 65,7%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 28,686 miliarde de lei (23,6%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 6,591 miliarde de lei (5,4% din total active).

Conform ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.116.587 milioane de participanţi în noiembrie 2023.

În cadrul Pilonului II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL