Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază. Economist: „O frecție la un picior de lemn!”

produse
Sursă foto: Pinterest

Ministrul agriculturii, Florin Barbu a declarat recent că îşi doreşte continuarea plafonării preţului alimentelor de bază, pentru că ordonanţa are un rol foarte important, el precizând că sunt alimente de bază care sunt consumate de 50% din români iar acestea sunt necesare pentru toate familiile cu venituri mici şi medii. Ministrul a mai anunţat că vor fi luate în calcul „toate produsele care în perioada sărbătorilor pascale vor fi consumate”.

Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit în exclusivitate pentru PS News despre această temă. În viziunea acestuia plafonarea adaosului comercial este contraproductivă și autoritățile ar trebui să lase piața să își regleze prețurile.

„Plafonarea adaosului comercial e ca o frecție la un picior de lemn. În loc să lași piața să își regleze prețurile – daca ai prețuri prea mari, lumea nu mai îți intră în magazin, venim să reinventăm mecanismele economice, iar efectele erau inerente.

Doar unele produse alimentare s-au ieftinit, iar restul s-au scumpit pentru ca noi am plafonat doar adosul nu și costurile de producție și gestiune, de la transport la forță de muncă.

Produsele alimentare vor continua să se scumpească în acest an, pe măsură ce vom deveni tot mai dependenți de importuri.

Soluția alternativă la plafonarea adaosului era să îi ajutăm doar pe cei care au cu adevarat nevoie, pe oamenii săraci, prin vouchere speciale, la fel cum se întamplă peste tot în lumea civilizată, inclusiv în SUA. Avem sistemul de carduri deja implementat, era ușor să oferim ajutoare targetate nu să forțăm prețuri mai mici pentru toată lumea, inclusiv pentru cei bogați”, a explicat analistul.

Ce prevede OUG-ul de plafonare a adaosului comercial

Ordonanţa de Urgenţă nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare a intrat în vigoare pe 1 august 2023 şi viza 14 grupe de produse alimentare: pâinea, laptele de vacă proaspăt, brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, făină albă de grâu, mălai, ouă, ulei de floarea soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeţi albi vrac, zahăr alb tos.

La finele lunii octombrie, Guvernul a aprobat prelungirea cu 90 de zile a măsurii de limitare a adaosului comercial la unele alimente, incluzând şi noi produse în această listă, în total fiind 21. Astfel, lista produselor cu adaos comercial plafonat a fost extinsă cu: orez – bob rotund, cozonac, bulion de roşii, smântână 12% grăsime, margarină, drojdie, pere, usturoi şi carne tocată.

În lipsa unui acord care să ducă la prelungirea plafonării prețurilor la alimente, de la 1 februarie toate produsele listate anterior ar urma să se scumpească. Scumpirea alimentelor reprezintă o consecință directă a inflației și scumpirii carburanților. O alternativă care să ajute populația ar fi acordarea unor vouchere în funcție de veniturile de bază, astfel încât, în ciuda unei scumpiri la raft a alimentelor, cumpărătorii vulnerabili să nu simtă aceste scumpiri. Rămâne de văzut dacă guvernul va decide în final să prelungească și după data de 31 ianuarie plafonarea prețurilor la alimentele de bază.

Autor

  • Robert Manea

    Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL