Presa străină: România, țara cea mai afectată de contrabanda cu țigări din UE

contrabanda tigari
Foto: Facebook

Pentru Europa de Est, tragedia ucraineană atinge o coardă sensibilă nu doar datorită proximității sale, ci și pentru că poveștile despre ocupația sovietică sunt încă înrădăcinate în mentalul colectiv, iar Europa de Est s-a dovedit a fi un lider moral în această criză, notează publicaţia internaţională Fair Observer. Dar bunăvoința, opinia publică favorabilă și asistența militară nu sunt suficiente. Politica internă trebuie să aibă rezultate, de asemenea.

Potrivit Freedom House, democrația Poloniei a pierdut din avans, din cauza influenței partizane asupra instituțiilor statului. Un aliat cheie al NATO, Polonia a fost criticată în ultimii ani pentru politicile sale care subminează statul de drept. Apărarea unei țări este la fel de puternică precum sunt instituțiile sale, iar tendințele autoritare nu sunt liniștitoare pentru cel mai puternic partener estic al NATO într-o perioadă de mare nevoie. În Ungaria, Cabinetul lui Viktor Orbán lovește instituțiile democratice ale țării de ani de zile. Guvernul populist de la Budapesta a făcut presiuni pentru relații prietenoase cu Putin. Potențialul său de a perturba afacerile UE și NATO este semnificativ, întrucât ambele sisteme necesită unanimitate, iar prin Ungaria, Rusia și China aproape că au un loc la masa decizională de la Bruxelles.

Contrabanda creşte și scad șansele aderării la Schengen

Înaintînd spre sud-est, lucrurile devin și mai alunecoase, potrivit jurnaliștilor de la Fair Observer. România are cea mai lungă graniță cu Ucraina față de oricare alt stat membru UE sau NATO. Țara noastră a încercat și a eșuat aderarea la spațiul Schengen, iar acesta este esențial deoarece oferă nu doar libertate de mișcare, ci și securitate. Reglementările Schengen ajută la stoparea tuturor problemelor majore, de la crimă organizată la contrabandă și terorism.

România s-ar putea îndepărta și mai mult de aderarea la Schengen dacă nu reușește să-și securizeze granița cu Ucraina. Această frontieră s-a dovedit a fi cea mai profitabilă din punct de vedere al contrabandei și al comerțului ilicit din întreaga UE, întrucât România rămâne țara cel mai grav afectată de contrabanda cu țigări din Uniunea Europeană.

Stop Contrabanda, un site care monitorizează volumul capturilor de țigări de contrabandă, a raportat că 110 milioane de țigări de contrabandă au fost confiscate de autoritățile române doar în 2022. Dar acesta este doar vârful aisbergului. Un volum mult mai mare de țigări contrafăcute, în valoare de sute de milioane de euro, au reușit să scape de controalele autorităților, după cum arată investigațiile recente.

Autoritățile de la București au anunțat recent intenția de a majora brusc taxele și prețurile, pentru a treia oară în acest an, acest lucru răsfrângându-se asupra mai multor sectoare, inclusiv în industria tutunului, cea mai predispusă la contrabandă. Ceea ce nu va face decât să crească nivelul contrabandei cu țigări contrafăcute, mai ieftine și mai dăunătoare, dar și cu alte bunuri ilicite. Oficiul European de Luptă Antifraudă a tras un semnal de alarmă cu privire la multiplele riscuri ale comerțului ilicit.

Creșterea contrabandei duce la deschiderea de noi rute, care ajung să fie folosite de rețelele crimei organizate

O creștere a contrabandei va duce la deschiderea de noi rute de contrabandă, care ajung să fie folosite nu numai de contrabandiști, ci și de rețelele crimei organizate, slăbind granița UE și NATO în vremuri de conflict, notează Fair Observer.

Recentul summit NATO de la Vilnius a vizat apărarea graniței de est a alianței. De la Estonia în nord până la Bulgaria în sud, cea mai testată și puternic militarizată regiune a NATO s-ar putea dovedi și cea mai fragilă, iar totul se reduce la politică. Pentru ca NATO să prevaleze în asigurarea securității statelor membre și a aliaților săi, unitatea și predictibilitatea trebuie să devină mai mult decât un slogan încurajator.

“Guvernele trebuie să acționeze pentru a asigura stabilitatea internă și statul de drept. Unele fac într-adevăr o treabă mai bună decât altele, dar cu un război la granița de est, se poate să nu fie suficient”, scrie aceeași publicație.

O frontieră estică sigură depinde de stabilitatea și politica internă a statelor membre NATO, iar țările care alcătuiesc flancul estic al NATO sunt cele mai expuse potențialelor agresiuni rusești și efectelor războiului din Ucraina, scrie publicația internațională Fair Observer. Acestea sunt și între cele mai diverse dintre țările NATO, de la nordul stabil și previzibil până la sudul mai haotic din punct de vedere politic, iar asigurarea faptului că aceste națiuni țin pasul fără ca politica să stea în calea securității regionale este o chestiune de supraviețuire, notează aceeași publicație.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL