Raportul OCDE pentru România. Ministrul Radu Oprea spune când poate deveni România membru cu drepturi depline

Foto: Facebook Guvernul Romaniei

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, prezent la evenimentul de lansare a Studiului Economic 2024 pentru România, elaborat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a explicat, pentru PS News, de ce sunt importante reformele pentru toate instituțiile. Ministrul este optimist afirmând că în doi ani România poate deveni membru cu drepturi depline în organizație.

„Eu cred că este o țintă realizabilă pentru că suntem într-un efort instituțional foarte puternic, în sensul în care noi, la Ministerul Economiei, suntem cinci puncte focale din cele 26. Autoritatea pentru Protecția Consumatorului este cel de-al 6-lea punct. Participăm la grupurile de lucru, deja am fost la cel pe oțel, urmează grupul pe comerț.

Suntem parte a acestui efort instituțional. Regăsesc, dacă vreți, acea perioadă a președinției României din 2019, când într-adevăr era un efort și un scop, un țel de țară, un proiect de țară și cred că ne-am angrenat cu toții în acest proiect de țară”, a spus ministrul Economiei pentru PS News.

(…) În reforme noi vorbim despre licență unică, ghiseul unic la fiecare instituție și despre Banca de Investiții și Dezvoltare. În Raportul OCDE am văzut o direcție regăsită și la celelalte instituții importante, care vorbește despre creșterea economică a României care va fi probabil cea mai mare din UE. Reformele structurale propuse de OCDE coincid cu ceea ce ne-am propus și noi: economie puternică cu locuri de muncă stabile și bine plătite”, a subliniat ministrul Economiei.

Organizaţia de Coo­perare şi Dezvol­tare Economică (OCDE)a emis al doilea raport asupra evoluţiei eco­no­mice din România şi al conver­genţei la organizaţie.

Studiul economic OCDE se realizează pentru toate statele membre o dată la 2 ani și reprezintă o raportare la o serie de indicatori tehnici standard ai economiilor performante.

România a devenit stat candidat la OCDE în ianuarie 2022. În prezent, România se află în etapa tehnică a procesului de evaluare, care constă în transmiterea de informații suplimentare, organizarea de misiuni tematice și susținerea de prezentări în cele 26 de Comitete sectoriale OCDE esențiale pentru acest proces.

Întrebat cât de bine ar fi ca BNR să preia de la ANPC protecţia consumatorilor de servicii financiare, Ștefan-Radu Oprea, ministrul Economiei, a răspuns că nu a citit încă proiectul de lege.

“Nu am formulat încă o opinie pe acest proiect de lege, nu l-am citit, așa că nu mă voi pronunța pe el până nu ajunge la mine să pot formulă o opinie împreună cu reprezentanții ministerului și cu Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului.

Oricare deputat sau senator are dreptul de inițiativă legislativă. Este un drept democrat pe care trebuie să-l respectăm”, a afirmat ministrul Oprea.

Reamintim că după mai multe discuţii în ultimii ani, Parlamentul are pe masă un proiect de lege prin care se prevede transferul atribuţiilor protecţiei consumatorilor de servicii financiare de la Autoritate Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în responsabilitatea BNR.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL