Răzbunarea Americii: Armata SUA a bombardat Irakul și Siria. Biden: „Dacă atingeţi un american, vom răspunde”

Sursă foto: X

Statele Unite au lansat atacuri aeriene asupra grupărilor susținute de Iran din Siria și Irak, ca răspuns la atacul cu dronă de zilele trecute asupra unei baze americane din Iordania, în care trei militari ai SUA au murit, informează BBC. Președintele Joe Biden a declarat că atacurile „continua conform calendarului şi în locurile pe care le vom decide”, avertizând că, „dacă atingeţi un american, vom răspunde”.

Atacurile aeriene au avut loc timp de 30 de minute, vineri, iar trei dintre locurile lovite au fost în Irak şi patru în Siria, a confirmat reporterilor generalul-locotenent Douglas Sims, directorul Statului Major Întrunit.

El a declarat că momentul loviturilor a fost determinat de vreme. „Indicaţiile iniţiale sunt că am lovit exact ceea ce am vrut să lovim, cu o serie de explozii secundare asociate cu locaţiile de muniţie şi logistică”, a spus el.

La rândul său, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, a declarat că ţintele „au fost selectate cu atenţie pentru a evita victimele civile şi pe baza unor dovezi clare şi irefutabile că au legătură cu atacurile asupra personalului american din regiune”.

Bilanţul atacurilor aeriene din estul Siriei se ridică la cel puţin 18 morţi.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, o organizaţie a opoziţiei siriene în extil, a declarat că loviturile din estul Siriei s-au soldat cu moartea a „cel puţin 18 luptători pro-Iran”.

Cel puţin 26 de situri importante care adăpostesc grupuri pro-iraniene, inclusiv depozite de arme, au fost distruse în raidurile în curs de desfăşurare care au lovit o mare parte din estul Siriei, o suprafaţă ce se întinde pe o distanţă de peste 100 de kilometri, de la oraşul Deir ez-Zor până la Albu Kamal, în apropiere de graniţa cu Irakul, a declarat pentru AFP grupul de monitorizare.

„Răspunsul nostru a început astăzi. Va continua conform calendarului şi în locurile pe care le vom decide”, a declarat vineri preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, într-un comunicat al Acsei Albe, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Statele Unite nu vor conflicte în Orientul Mijlociu sau oriunde altundeva în lume. Dar să ştie bine acest lucru cei care vor să ne facă rău: dacă atingeţi un american, vom răspunde”, a mai spus preşedintele american, care asistase cu câteva ore mai devreme la revenirea pe pământ american a cadavrelor celor trei soldaţi americani ucişi duminică în Iordania.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL