Redeschiderea Transalpina, de la 1 mai, o gură de oxigen pentru proprietarii de pensiuni din Rânca

Sursa foto: X

Redeschiderea circulației pe tot tronsonul celui mai înalt munte din România, Transalpina, va reprezenta o gură de oxigen pentru proprietarii de spații de cazare din zona montană Rânca.

Lucrătorii de la Drumurile Naționale lucrează la îndepărtarea zăpezii de pe partea carosabilă și se estimează că circulația va fi redeschisă până la 1 mai, astfel încât turiștii să se poată plimba în mini vacanța de Ziua Muncii și de sărbătoarea Paștelui.

„În fiecare an, numărul de turiști crește după redeschiderea circulației pe Transalpina. Acest drum ne ajută să avem turiști de o zi sau două, astfel că trebuie să venim cu servicii extra ca să reușim să-i determinăm pe turiști să rămână în zonă“, a spus Lucian Spafiu, proprietarul mai multor unități de cazare din Rânca și Novaci.

Acesta a precizat că numărul de turiști crește de la an la an: „De la an la an este mai bine, cel puțin pentru mine care investesc în turism și am patru unități în Rânca și Novaci. Tot timpul trebuie să venim cu ceva în plus“.

Transalpina are o lungime totală de 150 de kilometri, de la Bengești Ciocadia, din județul Gorj, și până la Sebeș, în județul Alba. Drumul este închis circulației între Rânca și Obârșia Lotrului, acolo unde traversează cele mai mari înălțimi și zăpada este foarte mare.

Printre activitățile pe care turiștii le pot desfășura în zona Rânca se numără plimbările pe traseele montane sau cu ATV-urile: „Sunt multe trasee în zona Rânca și cascade necunoscută.  Avem un traseu pe munte cu ATV-urile până la Peștera Muierilor, peste munții, pe Cheile Galbenului, la Trei Cascade, la fosta mină de grafit. Traseul durează patru ore și costă 300 de lei, cu ghid inclus“, a mai adăugat Lucian Spafiu.

Acesta a spus că proprietarii de spații de cazare din Rânca trebuie să se zbată ca să aibă turiști tot timpul anului: „Este altceva turismul în zona Rânca. Dacă nu lupți, turismul este sezonier, ceea ce nu este în regulă pentru noi, hotelierii, deoarece este nevoie în permanență de venituri, ca să ne ținem angajații aproape, deoarece nu este suficient să le oferi un job de iarnă și de vară“.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: