Medicamentul pentru diabet Ozempic, rezultat pozitiv la pacienții cu diabet

diabet
Sursa foto: Sweet Life on Unsplash

Medicamentul pentru diabet Ozempic al companiei daneze Novo Nordisk, utilizat pe scară largă, a întârziat progresia bolii cronice de rinichi la pacienţii cu diabet zaharat, a constatat un studiu amplu în stadiu avansat, reducând riscul de deces din cauza acestei afecţiuni şi evenimentele cardiace majore cu 24%, transmite Reuters.

Rezultatele studiului sunt cel mai recent indiciu că medicamentele din clasa GLP-1, care suprimă pofta de mâncare, mimând hormonii intestinali, au beneficii medicale pentru afecţiuni dincolo de diabetul de tip 2 şi scăderea în greutate, scopurile lor iniţiale.

Aproximativ 40% dintre persoanele cu diabet zaharat de tip 2 au boală cronică de rinichi şi aproximativ 700 de milioane de pacienţi sunt afectaţi la nivel global, potrivit producătorului de medicamente danez.

Novo a oprit studiul în octombrie, cu aproape un an înainte de termen, pentru că dintr-o analiză intermediară a reieşit clar că tratamentul va reuşi.

”Studiul şi-a atins obiectivul principal, demonstrând o reducere semnificativă statistic şi superioară a progresiei bolii renale, precum şi a decesului cardiovascular şi renal de 24% pentru persoanele tratate cu semaglutidă 1,0 mg, comparativ cu placebo1”, a spus Novo într-un comunicat de marţi.

Acţiunile Novo, în creştere cu 24% în acest an, sunt la cote record, susţinute de cererea în creştere pentru medicamentele sale extrem de eficiente pentru diabet şi slăbire, care se bazează pe ingredientul activ semaglutidă.

Producătorul de medicamente a devenit anul trecut cea mai valoroasă companie cotată la bursă din Europa.

Reducerea cu 24% a riscului de evenimente legate de boli de rinichi a fost uşor sub aşteptările unor investitori, au spus analiştii de la Sydbank şi Jefferies.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL