A câştigat un premiu de 500.000 lire în Marea Britanie. Ce a făcut românul norocos a doua zi

Sursă foto: Freepik.com
Sursă foto: Freepik.com

Un român care lucrează în Marea Britanie de mai mulţi ani a câştigat un premiu în valoare de 500.000 de lire sterline, la un concurs online organizat săptămânal şi numit „Best of the Best” („Cel mai bun dintre cei mai buni”).

Marius Preda locuieşte de mai mulţi ani în Marea Britanie. El are 28 de ani şi, din 2019, lucrează ca livrator de pizza.

„Sunt foarte fericit că am câştigat şi sunt extrem de entuziasmat, o astfel de sumă îţi schimbă viaţa!”, a spus el, potrivit BOTB.

Deşi premiul „Best of the Best” (BOTB) în posesia căruia a intrat este unul dintre cele mai mari oferite de compania organizatoare, Marius Preda nu s-a lăsat compleşit de suma care poate schimba viaţa unui om pentru totdeauna. El şi-a surprins toţi cunoscuţii când, a doua zi după ce a intrat în posesia marelui premiu, s-a prezentat la serviciu, aşa cum făcea în mod obişnuit.

De altfel, românul le-a spus tuturor că nu intenţionează să demisioneze, ci va continua să lucreze şi să-şi câştige existenţa muncind. În ceea ce priveşte banii câştigaţi la concurs, cu aceştia intenţionează să achizioneze o casă în Marea Britanie pentru el şi familia lui.

La rândul său, prezentatorul emisiunii „Best of the Best” (BOTB), Christian Williams, a precizat că suma câştigată de Marius Preda este cea mai mare pe care compania organizatoare a concursului a oferit-o vreodată.

Christian Williams a sunat la pizzeria unde lucra Marius şi, împreună cu echipa sa, a aşteptat ca acesta să vină şi să livreze comanda. După ce l-a întrebat care a fost cel mai mare bacşiş pe care l-a primit de când lucrează, l-a anunţat că este câştigătorul premiului BOTB, crescând treptat suma. A pornit de la a-i spune că a câştigat 100.000 de lire, pentru a-i vedea reacţia, iar în final i-a comunicat suma reală.

 „Întotdeauna căutăm noi modalităţi de a le oferi oamenilor şansa de a câştiga premii fantastice şi mă bucur că l-am surprins pe Marius. Suma netă de 500.000 de lire sterline poate schima o viaţă. Cred că este cel mai bun bacşiş pe care l-a primit vreodată un livrator de pizza” – a glumit Christian Williams.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: