Sagrada Familia din Barcelona „va fi finalizată în 2026”

Basílica de la Sagrada Família
Sursa foto: Facebook - Basílica de la Sagrada Família

Bazilica Sagrada Familia din Barcelona are o nouă dată de finalizare: 2026, la 144 de ani după ce a fost pusă prima piatră.

Preşedintele organizaţiei însărcinate cu finalizarea capodoperei lui Antoni Gaudi a anunţat miercurea trecută această dată, care coincide cu centenarul morţii arhitectului clădirii, scrie The Guardian. Esteve Camps a declarat că au banii şi materialele necesare pentru a termina clădirea, inclusiv turnul central de 172,5 metri dedicat lui Iisus Hristos, ceea ce face din Sagrada Familia cea mai înaltă clădire din Barcelona.

Deşi clădirea ar trebui să fie finalizată până în 2026, se aşteaptă ca lucrările la sculpturi şi detalii decorative şi, mai ales, la controversata scară care duce la ceea ce va fi în cele din urmă intrarea principală, să continue până în 2034. Atunci când au început lucrările, în 1882, locul era un teren agricol deschis, dar în anii care au trecut, oraşul a crescut în jurul bisericii. Scara, care se va întinde pe două blocuri mari ale oraşului, va implica strămutarea a aproximativ 1.000 de familii şi întreprinderi.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL