Schema de ajutor de stat pentru dezvoltarea producției de materiale de construcții, publicată în Monitorul Oficial

Sursă foto: wall-street.ro
Sursă foto: Unsplash

Ordonanţa de Urgenţă pentru aprobarea şi finanţarea Programului naţional pentru dezvoltarea producţiei interne de produse şi materiale de construcţii, care are ca scop implementarea unui program de sprijin pentru acest sector, a fost aprobată şi publicată luni în Monitorul Oficial, informează Ministerul Economiei.

Potrivit unui comunicat al ME, schema de ajutor de stat vizează susţinerea financiară a investiţiilor private pentru înfiinţarea şi/sau dezvoltarea capacităţilor de producţie pentru produse şi materiale de construcţii. Finanţarea va contribui la echilibrarea balanţei comerciale şi la dezvoltarea de noi capacităţi de producţie în zonele defavorizate.

Este sprijinită, totodată, achiziţia de licenţe şi de brevete, fiind stimulată proprietatea intelectuală, astfel încât constructorii români să fie mai implicaţi în partea de cercetare-dezvoltare pe materiale noi, cu un ciclu de producţie integrat în economia circulară, materiale verzi, sustenabile conforme cu noile cerinţe ale Comisiei Europene.

Schema de ajutor de stat este multianuală, iar acordarea ajutoarelor de stat se realizează cu încadrarea în creditele de angajament pentru perioada 2023-2026 şi creditele bugetare pentru perioada 2024 – 2026, aprobate prin legile bugetare anuale. Bugetul alocat pentru anul 2023 este de aproximativ 150 de milioane de euro.

„Ajutorul financiar va fi acordat pentru investiţii iniţiale şi pentru investiţii iniţiale pentru o nouă activitate economică”, se spune în comunicat.

Susţinerea financiară a tipurilor de investiţii menţionate anterior constă în acordarea de ajutor regional nerambursabil, în valoare de maximum 50 de milioane de euro, reprezentând 75% din valoarea investiţiei, în acord cu Harta Regională a României (intensitatea maximă a ajutorului de stat pe judeţe).

Beneficiarii trebuie să asigure o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile eligibile totale ale proiectului de investiţie, din resurse proprii, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.

„Criteriile de eligibilitate sunt detaliate în textul ordonanţei, iar codurile CAEN eligibile sunt anexă la acesta. Mecanismul de plată al ajutorului de stat urmează să fie stabilit prin Ghidul solicitantului”, se mai precizează în document.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: