Scriitoarea Jean Carroll, la procesul de calomnie de la New York: „Donald Trump mi-a distrus reputaţia”

Jean Carroll
Sursa foto: Facebook - Jean Carroll

Donald Trump a fost acuzat, miercuri, la procesul său de calomnie de la New York de scriitoarea Jean Carroll, care îl condamnase deja în 2023 la despăgubiri pentru agresiune sexuală, scrie AFP.

Fostul preşedinte al Statelor Unite, care visează să redevină unul, face naveta în această săptămână între campania sa pentru primele alegeri primare republicane şi tribunalul din Manhattan, cu ambiţia de a transforma sala de judecată într-un forum politic.

Întors marţi seara la Trump Tower din New York, după un miting în statul New Hampshire (nord-est), îngheţat şi înzăpezit, unde vor avea loc alegerile primare la 23 ianuarie, magnatul în vârstă de 77 de ani şi-a petrecut ziua de miercuri la tribunalul civil federal din oraş în faţa fostei editorialiste a revistei Elle, E. Jean Carroll, în vârstă de 80 de ani.

„Sunt aici pentru că Donald Trump m-a agresat (sexual), când am scris despre asta, el a minţit şi mi-a distrus reputaţia”, a spus ea în faţa celor nouă juraţi, potrivit televiziunilor CNN şi NBC, care au avut acces în sala de judecată.

Într-o atmosferă tensionată, Trump a comentat cu voce tare cu avocaţii săi mărturia reclamantei. Judecătorul i-a ordonat apoi să vorbească mai încet, deoarece dacă fostul preşedinte „are dreptul de a fi prezent (…), acest drept îi poate fi luat”.

„Îmi imaginez că aţi dori să fac asta”, a spus magistratul Lewis Kaplan. „Mi-ar plăcea asta”, a replicat Donald Trump cu sarcasm.

La ieşire, pe Wall Street, omul de afaceri a atacat din nou în faţa jurnaliştilor un „judecător ticălos” pentru că a refuzat să amâne procesul pentru ca el să poată participa la funeraliile soacrei sale, care a murit în urmă cu opt zile. El urma să se întoarcă în New Hampshire în cursul serii pentru un alt miting de campanie.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: