Premierul Ciolacu: Solicitările Austriei nu sunt exagerate. Să nu ne mințim

Marcel Ciolacu
Sursa foto: Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, luni dimineață, după ședința PSD, despre anunțul făcut de ministrul de Interne austriac cu privire la aderarea României la Spațiul Schengen. Ciolacu spune că solicitările Austriei „nu mi se par unele exagerate” și că România trebuie să își întărească frontierele, dând exemplu cazul Cherecheș. „Nu ne păclim unii pe alții. Domnul Cherecheș a reușit să treacă frontiera, cu un buletin al unui văr, cu zece ani mai tânăr.

„Am declanșat în acest moment negocierile, pentru că România era blocată. Primul pas, cel mai important, s-a făcut. Austria e mai flexibilă. Nu puteau să anunțe triumfalist că fără nicio condiție o să intre România aerian, urmând ca anul viitor, sub președinția Ungariei, vom continua cu pasul doi, terestru. Este ministrul de Intene la Viena, la negocieri. Să nu credeți că din cerințele pe care le are Austria, care nu mi se par unele exagerate, pentru că cu toții ne dorim o întărire a frontierei. Nu ne păclim unii pe alții. Domnul Cherecheș a reușit să treacă frontiera cu un buletin al unui văr, cu zece ani mai tânăr. Ăsta este adevărul. Dacă vrem să ne mințim, și să băgăm totul sub preș, nu vom reuși. Sunt discuții normale și sunt ferm convins că vor fi benefice”, a declarat Ciolacu.

Premierul a vorbit și despre demersurile diplomatice ale României, dar și despre decizia Olandei în privința Bulgariei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL