”Solidaritatea Sanitară”: Punctul minim de pornire pentru Guvern în negocieri îl reprezintă oferta sa iniţială

Federația “Solidaritatea Sanitară” din România
Sursa foto: Facebook - Federația “Solidaritatea Sanitară” din România

Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) anunţă că, la negocierile care vor avea loc luni cu Guvernul, va susţine toate revendicările comunicate public, punctul de plecare în cadrul discuţiilor fiind, conform sindicaliştilor, creşterea cu 20% a veniturilor salariale în sistem.

FSRR anunţă că reprezentanţii săi vor participa la negocierile programate, luni, de la ora 15:00, la Palatul Victoria, alături de alte federaţii reprezentative din sistemul de sănătate.

”Federaţia Solidaritatea Sanitară consideră că punctul minim de pornire pentru Guvern în aceste negocieri îl reprezintă oferta sa iniţială, aşa cum a fost aceasta prezentată de purtătorul de cuvânt al Guvernului: «o creştere per total a anvelopei salariale în domeniul sanitar de 20% pentru 2024», adică creşterea cu 20% a cheltuielii salariale totale, ce reprezintă o creştere cu 20% a veniturilor salariale totale”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, luni, de federaţia sindicală.

Aceasta precizează că reprezentanţii săi vor susţine ”toate revendicările comunicate public” de către reprezentanţii celor din sistem, respectiv: creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de angajaţi din Sănătate cu cel puţin 25% pentru anul 2024; acordarea integrală a drepturilor salariale prevăzute de legea 153/2017, incluzând raportarea coeficienţilor de ierarhizare la salariul minim pe economie aflat în plată, raportarea sporurilor la salariul aflat în plată, plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază, acordarea indemnizaţiei de hrană prin raportarea la salariul minim pe economie aflat în plată: adoptarea proiectului de lege a salarizării (Anexa pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătăţii în forma stabilită cu partenerii sociali şi aplicarea grilelor de salarizare stabilite prin raportare la salariului minim pe economie aflat în plată;

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: