Spionii militari vor să se rupă de Armată și să treacă sub Parlament

armata romana
Sursa foto: Facebook / MApN

Direcția Generală de Informații a Apărării devine instituție de sine stătătoare, va avea propriul buget și va deține inclusiv tehnică pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor.

 

Dacă un proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Apărării Naționale (MApN) va fi adoptat, serviciul secret al Armatei, Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA), va deveni instituție de sine stătătoare, sub control parlamentar, care va coordona toate activitățile de spionaj și contraspionaj militar în țară și nu numai. În plus, DGIA va avea propriul buget de achiziții, își va angaja oamenii după o procedură bine pusă la punct și va utiliza, în condițiile legii, echipamente pentru obținerea de informații.

 

În expunerea de motive se arată de ce este necesară modificarea legislativă.

 

„Contextul geopolitic turbulent şi impredictibil, în care ameninţările actuale sunt tot mai complexe şi mai dinamice, caracterizat prin diversificarea modalităţilor de acţiune şi răspuns al actorilor statali şi non-statali şi, implicit, de proiectare a forţei atât prin mijloace militare, cât şi prin mijloace mascate de agresiune (practici subversive, de război informaţional, psihologic, cibernetic), impune recalibrarea activităţii de informaţii“, se arată în document. În proiect se mai spune că, având în vedere conceptul de securitate naţională extinsă cu care operează Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024, este necesară „reformarea sistemului naţional de securitate, prin adaptarea cadrului legislativ în domeniul securităţii pentru a oferi instituţiilor naţionale responsabile instrumentele necesare gestionării provocărilor la adresa securităţii naţionale“.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: