„Talentatul domn Cîțu ne-a adus aici!”. PSD și PNL nu se înțeleg pe măsurile fiscale

PSD PNL Lucian Romascanu si Daniel Ciungu

Invitați la Puterea Știrilor, Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, și Daniel Ciungu, consilier PNL Sector 1, au avut un schimb de replici acide pe tema măsurilor fiscale discutate în Coaliția de Guvernare. „Talentatul domn Cîțu s-a împrumutat cu 200 de miliarde de lei, ne-a dus în procedură de deficit excesiv. Deci tot ce se întâmplă, se întâmplă pentru că tragem din istorie”, a punctat Lucian Romașcanu, la Puterea Știrilor.

Replica n-a întârziat, însă, să apară: „A fost o perioadă de pandemie, toate țările au intrat în deficit excesiv. România, de altfel, a revenit cât mai repede, tot în perioada domnului Cîțu”, a declarat Daniel Ciungu.

Redăm mai jos dialogul dintre cei doi:

Lucian Romașcanu: PSD trebuie să meargă cu premise, nu cu concluzii, la ședința coaliției de guvernare. Din punct de vedere al premiselor, ele sunt foarte clare: vorbim de încadrarea într-o țintă de deficit rezonabilă, cea discutată până în acest moment și impusă de Uniunea Europeană, de 4,4 dar poate fi flexibilizată, având în vedere situația internațională. Deci, evident, că trebuie să fim acolo cu finanțele României la sfârșitul anului. Lucrurile au fost, din păcate, perturbate -nu vreau să fac istorie, am un coleg de coaliție la dvs. în platou – lucrurile au fost scăpate sub control pe vremea celebrului domn Cîțu. Suntem, de fapt, singura țară cu procedură de deficit excesiv din acele momente, după care a venit pandemia, războiul de la graniță. Lucrurile sunt complicate, iar o regândire a politicilor fiscale este absolut necesară.

S-au făcut lucruri în perioada guvernul lui Ciucă, se continuă în perioada guvernului Ciolacu. Lucrurile sunt pe două direcții principale. Una pe reducere a costurilor și cheltuielilor aparatului bugetar. Pe partea cealaltă, vorbim de optimizări fiscale și de ajustări în zona taxelor. E firesc, trebuie făcute, acum suntem în această situație. Ce a fost, sigur, e de comentat, dar greu de schimbat spre imposibil. Deci, ceea ce avem de făcut este de acum încolo.

Daniel Ciungu (PNL): Domnul Câciu, din păcate, s-a împrumutat la niște dobânzi mult mai mari decât dl. Cîțu. Acum problema, de fapt, este și la dobânzi. România în continuare plătește foarte mult dobânzile pentru împrumuturile externe și se împrumută în continuare, față de țările din zonă, nu neapărat din Uniunea Europeană, la niște dobânzi foarte mari. Și asta ține și de încrederea pe care o au creditorii aceștia externi, dar și bănci interne, în statul român și în capacitatea statului român de a cheltui mai puțin. Ce înseamnă a cheltui mai puțin? Nu pe investiții. Pe investiții trebuie să cheltuim mult mai mult și cu toții ar fi de acord să ne dea și mai mulți bani, mai ieftin, deci dobânzi mai mici, dacă am investi mai mult. Uneori se sparg banii și se vede în multe locuri în țara asta, și nu doar la nivel central, ci și la nivel local, pe spații verzi care nu erau necesare sau copaci plantați în iunie la 35 de grade ș.a.m.d.

În momentul de față România are aceste probleme de deficit. Din punctul nostru de vedere, al PNL, nu ar trebui să mai creștem taxe sau impozite. Faptul că s-au crescut pe dividende deja la începutul anului, considerăm că o perioadă de timp, niște ani de zile, n-ar mai trebui să lucrăm acolo. Firmele au nevoie de această stabilitate, cât putem noi în România s-o dăm, pentru că lucrăm la Codul Fiscal mult prea des. Dar hai să vedem ce putem să reducem din cheltuieli. Cred eu că acesta e cel mai important lucru, și după aceea în ce putem investi cât mai repede, astfel încât cei din afară care se uită să crediteze o țară să zică<< ok, România, hai că nu-i mai dau 8% dobândă, pot să-i dau 4%>>.

Lucian Romașcanu (PSD): PNL este în coaliție cu PSD și împreună vom gândi toate măsurile care trebuie luate, chiar dacă trebuie la un moment dat să aliniez TVA-ul pe cele două paliere 9% – 19% și să-l dai cu bărcuța de la 5% TVA la 9% . Dacă vrem să percepem acest lucru ca o creștere de taxe, este o creștere de taxe, dar vor fi două paliere de TVA discutate și cu parteneri internaționali. Talentatul domn Cîțu s-a împrumutat cu 200 de miliarde de lei, ne-a dus în procedură de deficit excesiv. Deci tot ce se întâmplă, se întâmplă pentru că tragem din istorie. În acest moment, atât PNL, cât și PSD, trebuie să găsească tot ce e fezabil, posibil și suportabil economic, astfel încât să nu intrăm în situația în care să riscăm și fondurile din PNRR și fondurile din următorul exercițiu financiar al Comisiei Europene.

Daniel Ciungu (PNL): Vreau doar să ne uităm, bineînțeles, la istoric. A fost o perioadă de pandemie, toate țările au intrat în deficit excesiv. România, de altfel, a revenit cât mai repede, tot în perioada domnului Cîțu. Nu că sunt eu neapărat un fan intern al domnului Cîțu, pentru că nu sunt și nici n-am votat în acel moment. Dar să ne uităm la date și la România și la Uniunea Europeană.

Lucian Romașcanu (PSD): Cu tot respectul, și chiar chiar vreau să meargă coaliția asta, că e singura variantă pentru România. Suntem singura țară cu procedură de deficit excesiv, singur. Asta înseamnă că dacă nu ne încadrăm în țintă, nu ne luăm bani europeni pe următorul exercițiu financiar.

 

Coaliţia a agreat propunerea lui Nicolae Ciucă privind reducerea cheltuielilor în toate ministerele, au declarat surse participante la discuţii.

Conform aceloraşi surse, specialiştii sunt așteptaţi cu propuneri concrete în acest sens.

De asemenea, Ciucă a făcut referire şi la necesitatea însăpririi măsurilor de combatere a evaziunii fiscale şi de îmbunătăţire a colectării taxelor, opinie cu care şi ceilalţi participanşi la şedinţa coaliţiei au fost de acord.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a transmis luni că reducerea deficitului bugetar trebuie să înceapă cu tăierea unor cheltuieli ale statului şi a precizat că a solicitat miniştrilor şi secretarilor de stat liberali o analiză rapidă, pentru a identifica măsuri concrete privind reducerea cheltuielilor. Voi propune, în cadrul coaliţiei, ca o astfel de acţiune de chizbuire a cheltuielilor statului să se facă la nivelul tuturor ministerelor şi instituţiilor aflate în subordinea sau în coordonarea acestora, a spus liderul PNL, conform news.ro.

„Reducerea deficitului bugetar trebuie să înceapă cu tăierea unor cheltuieli ale statului. În acest context, în cadrul şedinţei de coordonare de astăzi, am solicitat miniştrilor şi secretarilor de stat liberali o analiză rapidă, pentru a identifica măsuri concrete privind reducerea cheltuielilor bugetare ale instituţiilor publice”, arată liderul liberal într-o postare.

Nicolae Ciucă precizează că „pentru a ne încadra în ţinta de deficit bugetar, statul trebuie să ofere propriul său exemplu, înainte de a veni cu măsuri pentru cetăţeni şi mediul de afaceri”.

„Voi propune, în cadrul coaliţiei, ca o astfel de acţiune de chizbuire a cheltuielilor statului să se facă la nivelul tuturor ministerelor şi instituţiilor aflate în subordinea sau în coordonarea acestora. Banii alocaţi cheltuielilor în instituţiile statului vin de la cetăţeni şi de la companii. E nevoie, deci, de mai mult respect pentru contribuabili, precum şi de un management substanţial îmbunătăţit. PNL va depune, în următoarea perioadă, toate eforturile pentru îndeplinirea urgentă a acestor obiective”, a explicat Ciucă.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: