Teleorman: Daniel Constantin a fost desemnat preşedinte interimar al filialei judeţene PNL

Daniel Constantin

Deputatul Daniel Constantin, fost vice prim-ministru al României, este noul preşedinte interimar al filialei judeţene PNL Teleorman, se arată într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

Daniel Constantin a fost desemnat miercuri de Biroul Permanent Naţional al PNL să ocupe această funcţie. Acesta a avut vineri o primă întâlnire, la sediul organizaţiei, cu membrii partidului şi cu primarii din judeţ, precizează comunicatul transmis de filiala PNL Teleorman.

„Începem un nou capitol în 2024, plin de evenimente şi discuţii politice. Echipa noastră de la PNL Teleorman se pregăteşte deja pentru provocările ce vor veni. Astăzi (vineri, n.r.), am avut o întâlnire la sediul filialei judeţene din Alexandria, unde am discutat cu aleşii locali despre problemele comunităţilor teleormănene, evaluând etapele trecute şi privind cu optimism spre alegerile din 2024”, a declarat Daniel Constantin, potrivit comunicatului menţionat.

Daniel Constantin a fost ales în 2020 deputat PNL de Argeş, după ce a venit în acest partid la sfârşitul anului 2019. Anterior, el a mai fost membru în Pro România (2017-2019), ALDE (2015-2017) şi Partidul Conservator (2006-2015). A fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor (2017) şi ministru al Agriculturii (2012-2015), dar şi vicepremier în cabinetul Ponta.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL