Toleranță zero față de șoferii drogați, în Italia, Spania și Franța. Soluțiile găsite

volan şofer
Sursa foto: standreta on Freepik

Conducerea maşinii sub influenţa drogurilor este aspru pedepsită în ţările europene. Italia chiar a decis recent să crească sancţiunile, după ce un influencer care conducea o maşină de lux după ce consumase canabis a spulberat o altă mașină și a ucis un copil. În Spania, şoferii care urcă la volan după ce au luat substanţe interzise nu mai pot avea permis timp de câțiva ani, iar în Franţa pot rămâne şi fără maşină, în unele situaţii.

În timp ce în România autoritățile caută încă soluțiile cele mai eficiente pentru a limita consumul de droguri în rândul tinerilor, dar și sancțiuni mai drastice împotriva șoferilor care urcă drogați sau băuți la volan, în Italia, un nou cod rutier va intra în vigoare la sfârșitul acestei luni. Măsurile au fost adoptate după un grav accident în care un copil de 5 ani şi-a pierdut viaţa. Iar guvernul a anunțat toleranță zero pentru șoferii consumatori de droguri, notează stiri.tvr.ro.

Dacă în urma testului de salivă se constată că șoferul a consumat substanțe interzise, permisul este retras pe loc, iar șoferul nu mai are voie chiar din acel moment să urce la volan. Ba mai mult, nu mai poate obține permis de conducere timp de 3 ani. Cine recidivează, va avea interdicție pe viață să dețină permisul auto.

Şoferii prinşi sub influența substanțelor interzise stau în arest între 6 luni și 1 an şi plătesc amenzi cuprinse între 1.500 și 6.000 de euro. Dacă un minor este prins drogat la volan, nu mai poate obține permisul până la 24 de ani.

PEDEPSE ÎN ITALIA

– permis suspendat pentru 3 ani
– arest între 6 luni și 1 an
– amenzi de 1.500 – 6.000 euro

În Spania, șoferii prinși la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor riscă o pedeapsa maximă de 6 luni de închisoare și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 4 ani. Pedeapsa maximă se aplică în situațiile în care șoferul este recidivist sau provoacă un accident.

Dacă accidentul este grav, cu victime, şoferul poate stă până la 12 ani de închisoare, pentru vătămare corporală sau ucidere.

PEDEPSE ÎN SPANIA

– 6 luni de închisoare
– permis suspendat pentru 4 ani

În Franţa, polițiștii pot face teste pentru consumul de droguri la cea mai mică suspiciune, în timpul controalelor rutiere. Dacă rezultatul e pozitiv, un alt eșantion este trimis la laborator pentru confirmarea finală.

În Franța pedepsele sunt foarte aspre pentru cei ce conduc sub influență drogurilor. De la amenzi și pedepse cu închisoarea care pot ajunge până la 7 ani de închisoare și amendă de 100.000 de euro în cazul unui accident mortal până la confiscarea mașinii pentru șoferii care recidivează și conduc drogați dacă aceștia sunt proprietarii mașinii.

Consumul de droguri reprezintă, după viteză și consumul de alcool, una din cauzele principale de producere a accidentelor rutiere în Franţa. Aproape 15% dintre accidentele mortale sunt cauzate de şoferi sub influență stupefiantelor.

PEDEPSE ÎN FRANŢA

– închisoare până la 7 ani
– amendă de până la 100.000 euro
– confiscarea maşinii (recidivişti)

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL