Traseismul politic provoacă scandal în AUR. Membrii filialei din Piatra Neamț au demisionat în bloc

George Simion
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Mai mulți membri ai filialei AUR Piatra Neamț au demisionat acuzând conducerea centrală a formațiunii politice de impunerea unui fost consilier județean al PNL în poziția de candidat pentru primărie.

„Organizația AUR Piatra Neamț nu îl susține și nu dorește să se asocieze cu domnul Marius Apopei în niciun fel. Nu putem susține un om care ne-a fost impus de la București, un om care nu a făcut nimic pentru această organizație”, a susținut într-un videoclip publicat pe Facebook coordonatorul demisionar al AUR Piatra Neamț, Loredan Popa, motivând că Apopei „s-a plimbat prin trei partide în ultimele cicluri de alegeri”.

Fostul coordonator a mai susținut că impunerea acestuia contravine statutului AUR, filialele având autonomie în privința propunerilor pentru candidaturi, anunțând demisia mebrilor Biroului de conducere al filialei, dar și o „destructurare”, în condițiile în care alți peste 90% din membri organizației ar urma să își depună demisiile.

În același timp, George Simion, președintele AUR, a declarat într-o conferință de presă că Marius Apopei este candidatul AUR la Primăria Piatra-Neamț, anunțând că acesta este președintele organizației AUR Piatra-Neamț.

„Domnul Apopei lucrează cu cel mai important om din țara noastră și cred că are cel mai important stăpân, cel mai puternic stăpân: Dumnezeu! Domnul Apopei știe administrație, tocmai că nu a vrut să fie părtaș la ilegalitățile din Primăria Piatra-Neamț îl califică. Este un om alături de care noi avem un istoric de peste 15 ani și face parte din familia noastră”, a motivat Simion, potrivit Presadeneamț.ro.

Cu privire la demisia organizației, Simion a afirmat că „și-au dat-o din octombrie anul trecut și acum au vrut să răscolească”.

„Tot așa, ei vroiau să facă aranjamentele pe aici. Nouă nu ne plac aranjamentele locale, nici centrale”, a mai acuzat liderul formațiunii politice.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: