Universitatea Harvard este în centrul unui scandal, după o scrisoare pro-palestiniană a studenţilor

Sursă foto: CNBC
Sursă foto: CNBC

Absolvenţi de la Harvard au denunţat luni o declaraţie pro-palestiniană a unor studenţi, care învinovăţesc Israelul pentru violenţele ce au cuprins regiunea, şi au îndemnat universitatea să ia măsuri împotriva semnatarilor, relatează Reuters.

Harvard este cea mai influentă universitate din politica americană. Opt foşti preşedinţi ai SUA şi patru dintre cei nouă actuali judecători ai Curţii Supreme sunt absolvenţi ai acestei renumite universităţi cu sediul în Cambridge, statul Massachusetts.

O coaliţie formată din 34 de organizaţii studenţeşti de la Harvard „consideră regimul israelian în întregime responsabil pentru toate violenţele care se desfăşoară” după decenii de ocupaţie, adăugând, într-o scrisoare deschisă, că „regimul de apartheid este singurul vinovat”. Printre organizaţiile care au semnat scrisoarea se numără grupuri de susţinere musulmane şi palestiniene, plus altele cu nume de diferite origini, inclusiv Harvard Jews for Liberation şi Organizaţia de Rezistenţă Afro-Americană.

Reuters precizează că nu a putut verifica câţi studenţi au susţinut scrisoarea.

Preşedinta Harvard, Claudine Gay, şi conducerea superioară, inclusiv 15 decani, au emis luni un comunicat în care au spus că sunt „sfâşiaţi de moartea şi distrugerea declanşate de atacul Hamas care a vizat în weekend cetăţeni din Israel”. Însă comunicatul a evitat referinţele directe la scrisoarea studenţilor sau o reacţie la aceasta.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL