Skip to content
Societate

Eugen Iancu, tatăl unei victime, reacție după sentința definitivă din Dosarul Colectiv: „Pentru noi, care ne-am pierdut copiii, e un moment de liniște”

news.ro

Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv și tatăl unui tânăr care şi-a pierdut viața în incendiul din Clubul Colectiv a avut prima reacție după pronunțarea sentinței definitive de astăzi, potrivit antena3.

Eugen Iancu a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3, că cel mai dureros lucru, după șase ani și jumătate de la incendiul din Colectiv, este că prea puține lucruri s-au schimbat în România.„Mă bucur că avem un final. Pentru noi, care ne-am pierdut copiii e un moment de liniște. Putem să respirăm un pic.A fost o zbatere. O încercare permanentă că vom atrage atenția autorităților, statului, că trebuie să identificăm greșelile, vinovațîi, că trebuie să ii pedepsim și să construim. După 6 ani jumate avem un prim răspuns al Justiției. Avem acțiunea autorităților post-incendiu. Trebuie să știm de ce intervenția a fost cum a fost, de ce reprezentanții statului s-au opus în primele 5 zile că răniții să beneficieze de un tratament corect în spitalele europene. Și pentru asta au fost bani privați, de la intreărinderi și oameni care s-au oferit să plătească. Avem foarte multe lucruri de aflat și schimbat”, a spus Eugen Iancu.

Sentinţă definitivă în dosarul Colectiv. Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis, definitiv, condamnarea patronilor clubului Colectiv, dar şi a primarului Cristian Popescu Piedone.

Astfel, primarul Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la patru ani de închisoare, în timp ce Costin Mincu, patronul clubului, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, Paul Gancea – 6 ani şi 4 luni, iar Alin George Anastescu a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.Pirotehniştii Marian Moise şi Viorel Zaharia au fost condamnaţi la 6 ani şi 10 luni.Cristian Mihai Niţă, directorul firmei de artificii, a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni.

Antonina Radu, pompier al ISU Bucureşti, a primit 8 ani şi 6 luni de închisoare, în timp ce pompierul George Matei a fost condamnat la 8 ani şi 8 luni de închisoare.

Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că mulți dintre cei care au avut de suferit de pe urma incendiului de la Colectiv încă suferă, chiar și după aproape 7 ani, pentru că justiția nu a dat un verdict.

Întrebat ce părere are despre situația deciziei din cazul Colectiv, președintele Klaus Iohannis a spus că e timpul să fie dat un verdict.„Eu cred că este timpul să avem o hotărâre definitivă pe această speță, ca să știm cum evaluează justiția română ceea ce s-a întâmplat atunci. A fost o o tragedie imensă și familiile celor care au căzut victimele acelui incendiu suferă până în ziua de astăzi și mulți suferă, fiindcă pur și simplu justiția nu a dat un verdict. Deci așteptăm cu toții acest verdict”, a spus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *