Skip to content
Economie Politică Societate

Eugen Teodorovici cere amendarea jurnaliștilor care scriu despre problemele privind gestionarea bugetului

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a avut o ieşire furtunoasă  după atacul senatorului liberal Florin Cîţu. Senatorul PNL a declarat că angajaţilor din minister li se cere să măsluiască datele privind execuţia bugetară pe anul 2018, iar Teodorovici a avut o reacţie virulentă.

„Nu ştiu dacă presa este obligată prin lege să verifice înainte informaţiile şi pe urmă să le publice – dar o să verific personal acest lucru – şi dacă nu există în lege o să propun eu modificarea aceasta, inclusiv o amendă. Este inacceptabil ca o persoană publică importantă, vicepreşedinte de partid, aşa cum este Florin Cîţu, să dea astfel de informaţii, în condiţiile în care Eurostat confirmă datele mele. Nu e corect să dezinformezi populaţia”, susţine Eugen Teodorovici.

„Cei care sunt pe zona de Finanţe din Europa îşi dau seama că aşa ceva nu se face, dar îşi dau seama cum este şi presa la noi, dacă nu verifică nici măcar o dată o informaţie de acest gen, o informaţie de natură economică care poate să inducă în eroare mediul de afaceri, poate afecta imaginea de ţară. Cum îşi poate imagina cineva că ministrul de Finanţe, fie el şi din România, poate face aşa ceva: să manipuleze datele oficiale. Eu nu sunt de ieri, de azi în sistem, sunt de o viaţă întreagă şi nu m-am jucat cu datele niciodată… Este o bazaconie totală, o imbecilitate”, a adăugat Teodorovici.

Reamintim că, senatorul PNL Florin Cîţu îl acuză pe Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului, că le cere angajaţilor din Ministerul Finanţelor să falsifice datele despre execuţia bugetului, în aşa fel încât execuţia finală să arate aşa cum a anunţat el, sub 3%. Senatorul îi cere lui Teodorovici să permită unor experţi din opoziţie să verifice corectitudinea execuţiei bugetare şi avertizează că va sesiza Eurostat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *