Eugen Tomac, al doilea premier din istoria României, născut în afara țării. Ce alt prim-ministru străin am mai avut

Sursa foto: Eugen Tomac
Eugen Tomac ar fi al doilea premier din istoria României care nu e născut în țara noastră.

România s-ar putea afla într-o situație în care a mai fost în urmă cu 164 de ani după desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, potrivit Fanatik. După girul pe care președintele Nicușor Dan i l-a dat liderului PMP, politicianul are la dispoziție 10 zile pentru pentru a încerca să obțină susținerea parlamentarilor și să strângă cele 233 de voturi necesare învestirii noului guvern.

Eugen Tomac ar fi al doilea premier născut în afara României. Cine a fost primul și în ce perioadă istorică

Nominalizarea vine la o lună după căderea cabinetului condus de Ilie Bolojan, demis prin moțiune de cenzură. Dincolo de calculele politice și negocierile care vor începe de acum înainte pentru funcții și ministere, dar și pentru programul de guvernare, desemnarea lui Eugen Tomac aduce în atenție un detaliu istoric mai puțin cunoscut.

Dacă va fi votat de Parlament și va ajunge la Palatul Victoria, Tomac va deveni al doilea premier din istoria țării noastre născut în afara granițelor. Până acum, singurul șef de executiv din România provenit din afara teritoriului mioritic a fost Apostol Arsache, politician și medic născut în localitatea Permet, aflată astăzi în Albania. La momentul nașterii sale, zona făcea parte din Imperiul Otoman. Arsache a ocupat funcția de președinte al Consiliului de Miniștri cu titlu interimar între 8 și 23 iunie 1862, după asasinarea lui Barbu Catargiu, primul premier din istoria României.

Apostol Arsache, născut în Imperiul Otoman, a asigurat interimatul după asasinarea lui Barbu Catargiu

Personalitate remarcabilă a secolului al XIX-lea, Apostol Arsache nu a fost doar un politician, ci și medic și filantrop. A studiat medicina la Universitatea din Halle și a ajuns ulterior una dintre figurile influente ale vieții politice din Principatele Unite. După moartea violentă a lui Barbu Catargiu, domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a desemnat să asigure interimatul la conducerea guvernului până la formarea noii majorități. Arsache a fost urmat în funcția de premier, pe 24 iunie 1862, de Nicolae Kretzulescu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: