Skip to content
Politică

Eugen Tomac, despre votul pentru cabinetul Orban II: Parlamentarii PMP vor sta în bănci, însă nu vor participa la vot. Adâncirea acestei crize ne poate costa foarte mult

Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul PMP, Eugen Tomac, susține că forțaiunea pe care o conduce nu se teme de alegerile anticopate, însă este de părere că un astfel de scrutin nu este soluția pentru a ieși din haosul de pe scena politică, ci ar adânci criza.

În aceste condiții, Tomac a precizat, la RFI, că parlamentarii PMP vor asigura cvorumul la ședința în care se va vota noul Cabinet Orban, însă nu vor participa la vot.

Vom face ceea ce am făcut și atunci când a existat moțiunea de cenzură împotriva premierului Orban, vom sta în bănci, vom asigura cvorumul, pentru că asta mi se pare esențial, să oferim cadrul necesar pentru a se desfășura lucrurile, însă nu participăm, pentru că în democrație îți asumi lucruri și atunci când îți convin și când nu îți convin. Nu cred că forțarea alegerilor anticipate este cheia pentru a ieși din haosul în care ne aflăm. Adâncirea acestei crize ne poate costa foarte mult”, a declarat Eugen Tomac.

PMP nu se teme de anticipate, partidul nostru este avantajat de alegerile anticipate, însă nu cred că această implicare activă a PSD-ului în declanșarea alegerilor anticipate este un lucru care avantajează România”, a mai spus liderul PMP, potrivit B1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *