Skip to content
Republica Moldova

Eugen Tomac, după discursul istoric al Maiei Sandu din PE: UE are obligația să își ia revanșa față de acest ținut locuit de români

Inquam Photos/Octav Ganea

Republica Moldova a fost, precum țările baltice, o victimă a înțelegerii între Hitler și Stalin, iar UE are obligația – și politică, și morală – să își ia revanșa față de acest ținut locuit de români, a declarat eurodeputatul Eugen Tomac, președintele PMP, după discursul istoric pe care l-a susținut Maia Sandu în plenul Parlamentului European.

Întrebat ce însemnătate are prezența Maiei Sandu în Parlamentul European pentru Republica Moldova și nu numai, oficialul european a explicat la postul B1 TV: „Cred că semnalul transmis astăzi de la Bruxelles, când președinta Maia Sandu s-a adresat tuturor europarlamentarilor, este unul semnificativ, cu o încărcătură istorică deosebită, pentru că este primul lider de la Chișinău care se adresează Parlamentului European, într-un context atât de tensionat”.

„Am spus în urmă cu câteva minute în plenul Parlamentului European, unde am avut o dezbatere după discursul doamnei Sandu, o chestiune importantă, și anume că Republica Moldova, ca fostă republică sovietică, a fost, la fel ca țările baltice, o victimă a înțelegerii între Hitler și Stalin. Uniunea Europeană are obligația, și politică, și morală, să își ia revanșa față de acest ținut locuit de români, pentru că țările baltice astăzi sunt în Uniunea Europeană, chiar și în NATO, Republica Moldova, prin constituția ei, și-a propus să își păstreze neutralitatea și optează la ora actuală doar pentru integrare în Uniunea Europeană”, a continuat Eugen Tomac.

Istoria Republicii Moldova, a subliniat președintele PMP, este istoria României și este o istorie europeană. „Cetățenii Republicii Moldova sunt europeni, vorbesc o limbă oficială europeană, istoria Republicii Moldova este istoria României și este o istorie europeană. Am mai spus ceva important, un număr important din cetățenii Republicii Moldova sunt și cetățeni ai Uniunii Europene, evident, prin cetățenia română”, a adăugat el.

Eugen Tomac a vorbit și despre perspectiva de aderare a Republicii Moldova. „Cred că lucrurile intră într-o logică a normalității, dar evident mai e mult de lucru până când vom ajunge în ziua în care Republica Moldova va adera oficial la Uniunea Europeană. Ceea ce este important astăzi este că se conturează o perspectivă de integrare europeană (…). Sigur că nu se va întâmpla peste noapte, însă politic Uniunea Europeană trebuie să transmită acest mesaj, că este pregătită se așeze la masă cu Guvernul Republicii Moldova și să pregătească proiectul de aderare.

Ea se poate face în doi pași – o unire politică poate aștepta, însă o integrare în piața economică europeană se poate realiza mult mai rapid, eliminarea taxelor pentru produsele Republicii Moldova se poate realiza mult mai rapid, roaming pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, nu doar pentru România, se poate realiza mult mai rapid. Există o serie de acțiuni”, a punctat Eugen Tomac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *