Skip to content
Politică

Eugen Tomac (PMP): UE le oferă sprijin consistent statelor vecine. Acesta ar trebui condiționat de respectarea drepturilor elementare ale comunităților de români de acolo

Inquam Photos / Octav Ganea

România trebuie să înceteze a fi spectator în relația cu statele vecine în ceea ce privște protejarea minorității românești, consideră Eugen Tomac, președintele PMP, care a participat la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului, scrie B1.

România trebuie să înceteze a fi spectator în relația cu statele vecine în ceea ce privește protejarea minorității românești. În ultimii ani, situația românilor din vecinătate s-a deteriorat foarte mult, rezultat al atitudinii mult prea îngăduitoare, ca să nu spun indiferenței statului român. Din punctul meu de vedere, greșim atunci când nu condiționăm sprijinul oferit vecinilor noștri”, a scris europarlamentarul, marți, pe pagina sa de Facebook.

În acest context, Eugen Tomac i-a asigurat pe liderii comunităților românești din statele vecine, care au participat și ei la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului, că va monitoriza „mult mai aplicat” situația grupurilor de conaționali de peste granițe.

I-am asigurat astăzi pe liderii românilor din statele vecine reuniți la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului, Harghita, că, în calitate de deputat în Parlamentul European, voi monitoriza mult mai aplicat situația comunităților românești din vecinătatea imediată și din Uniunea Europeană, pe care o voi supune dezbaterii în subcomisia pentru Drepturile Omului din care fac parte”, a adăugat Eugen Tomac.

Preșdintele PMP a reamintit că UE le oferă sprijin consistent statelor din vecinătatea României, explicând că acest suport ar trebui condiționat de „respectarea drepturilor elementare ale românilor care locuiesc în aceste state”.

Uniunea Europeană oferă sprijin consistent R. Moldova, Serbiei, Ucrainei și tuturor statelor din Balcanii de Vest. Acest suport însă ar trebui condiționat de respectarea drepturilor elementare ale românilor care locuiesc în aceste state.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *