Alegerile europarlamentare din 2024 vor fi o luptă între 15 partide care s-au înscris la Biroul Electoral Central (BEC). Toate acestea vor un loc în Parlamentul European, dar multe dintre ele sunt necunoscute electoratului din România.
Alianța România Socialistă
Alianța România Socialistă este formată din nostalgicii perioadei Ceaușescu. Partidul Socialist Român(PSR) și Partidul Social Democrat al Muncitorilor (PSDM) și-au dat mâna pentru a spera la locurile din Parlamentul European. Logo-ul alianței este stema pe care o avea România în perioada Nicolae Ceaușescu.
Pe primele două locuri se află doi pensionari, Stanciu Lucia de la PSR și Ionescu Constantin de la PSDM Aceștia nu au șanse la niciun mandat în Parlamentul European, iar nostalgia comunistă nu convinge electoratul de astăzi.
Partidul Alternativa Dreaptă
Este un partid conservator cu influențe de extrema dreaptă și cu un discurs critic la adresa Uniunii Europene de azi. PAD vrea în Parlamentul European pentru a schimba UE, deși acest partid nu a reușit nici măcar intrarea în Parlamentul României.
Partidul Alternativa Dreapta este condus de Adela Mîrza, care declară că face politică de peste 12 ani, iar în trecut a susținut-o pe Monica Macovei la alegerile prezidențiale. Potrivit acesteia, PAD are un primar în Suceava și 13 consilieri câștigați la alegerile locale din 2020.
Partidul promovează religia, familia tradițională, suveranitatea și discursul pare identic cu cel folosit de AUR. Într-un interviu, Adela Mîrza declara că Iisus s-a născut în Israel. Pentru un partid care promovează religia este rușinos să nu știe că Iisus s-a născut în Betleem, care e în Palestina, la 10 km de Israel. Și oricum în urmă cu 2 milenii nu exista statul Israel, care s-a format după al doilea război mondial.
Adela Mîrza a mers la Roma, la evenimentele organizate de grupul european al Conservatorilor și Reformiștilor (ECR). Acolo s-a întâlnit cu Giorgia Meloni și alți lideri politici de extrema dreaptă din Europa.
Lista PAD la alegerile europarlamentare din 2024 e deschisă chiar de Adela Mîrza, însă partidul este foarte departe de pragul de 5% pentru a intra în Parlamentul European.
Partidul Diaspora Unită
Partidul Diaspora Unită a fost format la protestele din august 2018. Partidul e condus de Marius Mocan, dar lista pentru alegerile europarlamentare e deschisă de actorul Florin Călinescu, care în trecut a condus Partidul Verde. Pe rețelele de socializare, Marius Mocan este trecut cu numele „Mario Mocan”. Se pare că numele său s-a italianizat după atâția ani în „diaspora”.
PDU a încercat să atragă electoratul cu un discurs anti-corupție, dar nu a avut niciodată succes. Partidul s-a bazat pe ideea că „diaspora” se întoarce în România pentru a prelua controlul. PDU promovează și el un discurs naționalist și suveranist, dar se declară pro-UE și pro-NATO.
Partidul Oamenilor Liberi
Partidul Oamenilor Liberi este de fapt partidul omului liber. Pe lista depusă de acest partid este doar un candidat: Chebuțiu Andrei.
Chebuțiu Andrei este un consilier local în Târgu Mureș, din partea Partidului Oamenilor Liberi. Partidul acționează mai mult local, în Târgu Mureș, unde speră să câștige primăria.
Partidul România Mare
Urmașii lui Vadim Tudor vor și ei în Parlamentul European. Dorel-Constantin Onaca deschide lista PRM pentru alegerile europarlamentare din 2024. Acesta a avut un mandat de deputat și 2 mandate de senator cu PRM, la începutul anilor 2000. Totodată, Onaca este și candidatul PRM pentru Primăria București.
Partidul continuă discursul naționalist al lui Vadim Tudor, dar fără succes în prezent, deoarece a pierdut competiția cu noile partide și noile campanii electorale.
Partidul Noua Românie
Acest partide propune doar 15 candidați pentru Parlamentul European, iar lista este deschisă de Sebastian Popescu, președintele Partidului Noua Românie (PNR).
Sebastian Popescu este medic veterinar, iar în 2019 a candidat la alegerile prezidențiale, obținând doar 30.000 de voturi (penultimul loc).
Partidul Patrioților
Numele partidului spune deja totul, fiind vorba de un partid cu un discurs naționalist. Pe pagina de prezentare, aceștia publică definiția cuvântului „patriot” din DEX.
Lista „patrioților” este deschisă de Iulian Surugiu, președintele partidului. În perioada comunistă, acesta a fost sudor și maistru constructor de căi ferate. În 1990, devine polițist, după ce a făcut niște „cursuri de formare profesională pentru polițiști”. Nu are nici Școală de Poliție, nici Academie de Poliție. Între 2005 și 2008 a studiat la Universitatea Artifex din București. Acesta se consideră „persecutat politic pe timpul comunismuluI”, deși a lucrat pentru instituțiile statului comunist.
Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache
Partidul Național Țărănescu Maniu-Mihalache vrea să calce pe urmele PNȚCD. Lista PNȚMM pentru alegerile europarlamentare din 2024 este deschisă de Petrina Liviu, fost secretar-general și vicepreședinte al PNȚCD. Petrina Liviu este un fost comunist, care în anii 60 a lucrat pentru regimul Nicolae Ceaușescu la Ministerul Afacerilor Externe. Pe locul 2 pe lista PNȚMM este Stan Valerian, care candidează și pentru Primăria București.
În 2023, PNȚMM se alătura PMP-ului condus de Eugen Tomac pentru a construi o alianță de dreaptă. Un an mai târziu, partidele candidează separat, iar PMP a rămas în alianță cu USR.
Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News