Creşte interesul pentru europarlamentare. 74% dintre români spun că ar merge la vot

Sursa foto: Freepik

România a înregistrat a doua cea mai mare creştere a intenţiei de vot la alegerile europene din acest an faţă de 2019, după Cehia, ajungând la 74%, ceea ce reprezintă nu mai puţin de 19 puncte procentuale în plus faţă de scrutinul de acum cinci ani, conform ultimului sondaj Eurobarometru publicat miercuri. Cu toate acestea, România nu se află în prima treime a statelor UE în ceea ce priveşte proporţia intenţiei de vot la alegerile europene din 6-9 iunie.

Întrebaţi dacă ar vota la alegerile europene în condiţiile în care scrutinul ar avea loc săptămâna viitoare, 74% dintre români au spus că probabil ar vota (faţă de 71% la nivelul UE). La polul opus, 6% susţin că probabil nu ar vota (faţă de 14% în UE), iar proporţia lor a scăzut cu 14 puncte procentuale faţă de Eurobarometrul din februarie/martie 2019, deci de dinainte de precedentele alegeri europene. Această creştere a intenţiei de vot este mai mică numai decât cea din Cehia, care a crescut cu 28 de puncte procentuale între 2019 şi 2024, de la 30% la 58%. Totuşi, pe primele locuri în ceea ce priveşte nivelul intenţiei de vot se află Danemarca (87%), Olanda (86%) şi respectiv Suedia (81%).

La nivelul general al UE, creşterea medie a intenţiei de vot este de zece puncte procentuale faţă de ultimul barometru de dinainte de precedentul scrutin. În ceea ce priveşte interesul faţă de alegerile din UE, în România acesta este similar cu media din blocul comunitar, fiind evaluat de ultimul Eurobarometru la 60%, în creştere cu 11 puncte procentuale faţă de toamna anului trecut.

Românii continuă să aibă o imagine total pozitivă despre Parlamentul European în proporţie de 46%, la fel ca în toamna anului trecut, deşi procentul celor care au o imagine total negativă a crescut cu 7 puncte procentuale, până la 19%. La nivelul UE, percepţia total pozitivă este în medie de 41%, iar cea total negativă de 18%. Cincizeci şi trei la sută dintre români şi-ar dori ca Parlamentul European să joace un rol mai important pe viitor (56% în UE), iar 37% ar vrea ca, dimpotrivă, instituţia să joace un rol mai puţin important (faţă de 28% în UE).

În total, 20% dintre români ştiu exact când vor avea loc alegerile europene în ţara lor, peste media UE de 14%, în timp ce 12% ştiu doar luna şi anul, faţă de media UE de 15%. Procentul celor care cunosc doar anul în care vor avea loc alegerile pentru PE este 48 în România şi 38 în UE. Cincizeci şi patru la sută dintre români spun că pentru ei personal este important să voteze în alegerile europene (53% în UE), 40% spun că votul are pentru ei o importanţă medie (36% media UE), în timp ce 5% afirmă că scrutinul are o importanţă scăzută pentru ei (10% în UE).

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: