Skip to content
Europa Externe

Eurodeputatul Cristian Bușoi organizează o dezbatere dedicată implementării Acordului Verde European

Facebook/Cristian Busoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European (PE), amintește că mai sunt doar trei zile până la “Green Deal România. Finanțare, Strategie, Provocări și Soluții”, „cel mai important eveniment dedicat implementării Acordului Verde European, din România”, într-o postare pe Facebook.

Trebuie să înțelegem cu toții: politicieni, miniștri, reprezentați ai industriei și ai societății civile că nu mai avem timp de pierdut și trebuie să ne asumăm rapid un plan concret pentru implementarea măsurilor din Acordul Verde. Este o provocare la care trebuie să răspundem inteligent și responsabil. Urmează o perioadă cu oportunități financiare imense pentru România: peste 700 de milioane de euro, dar și cu măsuri mai puțin populare, însă necesare pentru dezvoltarea economiei verzi, cu zero emisii de carbon”, scrie eurodeputatul.

Evenimentul, organizat de Cristian Bușoi, în numele delegației PNL din PE, va fi găzduit de Camera de Comerț și Industrie a României joi, 20 februarie, începând cu ora 15:00.

Potrivit agendei, la eveniment vor fi prezenți prim – ministrul României, domnul Ludovic Orban, miniștri cu atribuții în implementarea Acordului Verde European, europarlamentarii Delegației PNL din Parlamentul European, reprezentanți ai industriilor direct vizate de Green Deal, precum și reprezentanți ai societății civile.

Dintre membrii delegației PNL din Parlamentul European, în cadrul dezbaterii vor avea intervenții eurodeputații Rareș Bogdan, președintele delegației României în grupul PPE, Siegfried Mureșan, vicepreședintele grupului PPE și raportor al PE pentru finanțarea Pactului Ecologic European, respectiv Marian-Jean Marinescu, coordonatorul grupului PPE în cadrul Comisiei pentru Transport și Turism și președinte al Intergrupului Cer și Spațiu.

Am certitudinea că ideile și soluțiile care se vor contura în urma evenimentului “Green Deal România. Finanțare, Strategie, Provocări și Soluții” vor duce la conturarea celui mai bun plan pentru ca România să devină o țară cu un mediu curat și o economie puternică”, mai transmite Cristian Bușoi, potrivit caleaeuropeana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *