Eurodeputatul Victor Negrescu solicită bani pentru România

Victor Negrescu
Sursa foto: Facebook / Victor Negrescu

Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD, S&D) a interpelat astăzi, 19 iulie, Comisia Europeană cu privire la măsurile care sunt luate în calcul pentru gestionarea situației rezultate ca urmare a deciziei Federației Ruse de a stopa acordul internațional privind transportul grânelor din Ucraina.

„În situația în care se pune problema modului prin care aceste cereale și produse agricole vor ajunge pe piețele de desfacere, informațiile apărute în spațiul public indică faptul că statele din prima linie, inclusiv România, vor fi, cel mai probabil, implicate în acest proces”, afirmă Victor Negrescu, într-un mesaj pe Facebook.

În acest context, eurodeputatul social-democrat a solicitat ca executivul european să identifice și să pună la dispoziție rapid fonduri europene suplimentare pentru finanțarea infrastructurii, dezvoltarea culoarelor verzi de transport, modernizarea infrastructurii portuare și sprijinirea directă a fermierilor și a sectoarelor economice afectate pentru a împiedica folosirea acestor circumstanțe pentru promovarea mesajelor specifice propagandei rusești.

Rusia a declarat la începutul săptămânii că a oprit participarea la un acord istoric încheiat sub egida ONU, care permitea exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, la doar câteva ore după ce Moscova a anunțat că Ucraina a atacat Podul Crimeii.

Kremlinul a declarat, însă, că oprirea acordului privind cerealele din Marea Neagră, negociat de Națiunile Unite și Turcia pentru a combate o criză alimentară globală agravată de invazia Rusiei în Ucraina, nu are nicio legătură cu atacul de pe pod, cu cu expirarea termenului în care era valabil.

Rusia și Ucraina sunt doi dintre cei mai mari producători agricoli din lume și actori importanți pe piețele de grâu, orz, porumb, rapiță, ulei de rapiță, semințe de floarea-soarelui și ulei de floarea-soarelui. Rusia este, de asemenea, dominantă pe piața îngrășămintelor.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: