Skip to content
Europa Politică

Europa germană, noul Reich

shutterstock.com

Motto: “Germania îşi va folosi puterea. Va profita de faptul că este cel mai mare contribuabil al Europei pentru a-şi impune pretenţiile.” – Margaret THATCHER – (1925-2013), prim-ministru al Marii Britanii între 1979 şi 1990.

La invitaţia lui George Bush, fostul preşedinte al SUA, în februarie 1995, într-o staţiune din Munţii Colorado, Margaret Thatcher, fost prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (1979-1990), Mihail Gorbaciov, fost conducător al Uniunii Sovietice (1985-1991) şi Francois Mitterrand, preşedinte al Franţei (1981-1995), s-au întâlnit pentru a-şi reaminti, într-un cadru privat, amănunte ale istoricelor decizii pe care le-au luat şi tensiunile extreme din spatele acestor decizii, în ultimul deceniu al secolului trecut, şi care au dus la căderea comunismului. În primul rând, tema centrală a dialogurilor a fost reunificarea Germaniei, în 1989.

Practic, cei patru lideri au schimbat lumea prin deciziile lor. Toţi cei patru au fost mari personalităţi şi oameni de stat ai vremurilor sfârşitului de secol XX, ale căror acţiuni politice au urmări globale până astăzi.

Din rememorările acestor lideri mondiali, reiese nivelul ridicat, extrem de complex, al politicii internaţionale pe care ei au făcut-o, în oglindă cu nivelul “piticilor” care fac acum politica europeană şi mondială. După parcurgerea acestor “amintiri”, înţelegem de ce, la sfârşitul secolului XX, atunci când părea foarte posibil, lumea nu s-a prăbuşit în haos şi de ce acum, când timp de 30 de ani am crezut că vine un secol de pace şi prosperitate, suntem în pragul unui mare război şi al dezintegrării comunităţii europene. Afirmaţiile fostului premier al Marii Britanii, Margaret Thatcher, atrag atenţia în mod deosebit prin sinceritatea dură cu care sunt făcute şi, mai ales, printr-o confirmare a lor, după 23 de ani, de ceea ce se întâmplă acum în “Europa germană”. Şi putem înţelege şi rezervele permanente ale britanicilor faţă de UE, care au culminat cu Brexitul de astăzi. Am selectat din aceste afirmaţii deschise ale foştilor titani ai lumii secolului trecut, doar pe cele ale fostului premier britanic Margaret Thatcher.  Dialogurile au fost consemnate de Nathan Gardels, pentru Los Angeles Times.

“Germania era o societate extrem de rasistă”

“Spre deosebire de George Bush, eu m-am opus de la bun început unificării Germaniei din motive uşor de sesizat. Unită, Germania ar fi devenit naţiunea dominantă a comunităţii europene. Este puternică şi eficientă. Europa ar fi devenit germană.

Dar în realitate, unificarea s-a efectuat fără consultări prealabile cu restul Europei. Am fost uimiţi că s-a întâmplat aşa. Fireşte, generaţia mea îşi aminteşte că am dus două războaie împotriva Germaniei, care era o societate extrem de rasistă în timpul celui de-al doilea. Lucrurile care s-au petrecut în Germania nu ar putea avea loc niciodată în Marea Britanie.

De asemenea, am greşit gândind că Germania, cu care, totuşi, ne-am aflat în conflict, ar trebui să intre prima în Comunitatea Europeană, în timp ce Polonia sau Cehoslovacia, pentru care ne-am bătut, sunt nevoite să aştepte. Aceste ţări trebuia să fie libere în 1945, dar au rămas sub jugul comunist până la dezmembrarea Uniunii Sovietice. Nici acum nu sunt cu adevărat integrate în Europa şi suferă de protecţionism.”

“Germanii, acest popor atât de cultivat, i-au permis lui Hitler să facă ce a făcut”

“Sigur că noi am avut o serie întreagă de discuţii şi cred că un mare număr de oameni mi-au împărtăşit temerea că în caracterul poporului german se ascunde ceva care duce la lucruri ce nu ar fi trebuit să se întâmple. Nici până astăzi nu am reuşit să înţeleg de ce germanii, acest popor atât de cultivat – cu minunate capacităţi ştiinţifice, cu o muzică superbă, cu un grad înalt de eficienţă în industrie – i-au permis lui Hitler să facă ce a făcut.

Aşa cum spunea domnul preşedinte Mitterrand, Germania a devenit o ţară unită în 1870, după care a pornit războaie. Tendinţa aceasta îmi dă încă fiori. Când vezi germani demonstrând împotriva imigranţilor într-un mod destul de înfricoşător, temerile ni se adună iar în suflet.

Eu cred că dumneavoastră aţi facilitat reunificarea. Se poate spune că era inevitabilă, dar nu e adevărat. Conducătorii politici nu sunt puşi să accepte realitatea. Eu cred că rolul nostru este să schimbăm inevitabilul – în dragoste pentru libertate, desigur. Iar din punct de vedere moral aţi urmat această direcţie.

În orice caz, Germania este acum din nou foarte puternică. Caracterul naţional este iarăşi preponderent. Alături de Germania, Austria face ca factorul german în Europa să capete o şi mai mare însemnătate.

Domnul preşedinte Mitterrand şi cu mine o ştim prea bine; doar am discutat de atâtea ori despre asta: Germania îşi va folosi puterea. Va profita de faptul că este cel mai mare contribuabil al Europei pentru a-şi impune pretenţiile. Am auzit de mai multe ori această idee. Şi am mai auzit că ţările mici sunt de acord cu Germania pentru că speră să obţină anumite subsidii. Parlamentul german nu ar fi ratificat Tratatul de la Maastricht dacă sediul băncii centrale pentru valută unică nu ar fi fost stabilit în Germania. Ce a zis Uniunea Europeană? Bine, îl veţi avea.

Categoric, toate acestea vin în contradicţie cu idealurile mele. Unii spun că trebuie să legăm Germania de Europa pentru a împiedica reapariţia acelor trăsături nedorite. Ei bine, nu Germania a fost legată de Europa, ci Europa de o Germanie dominantă. Iată ce numesc eu o Europă germană.

Ne revine în minte istoria imperiilor din Europa acestui secol: toate s-au prăbuşit. Imperiul german s-a prăbuşit în război. Imperiul austro-ungar s-a prăbuşit în război. Imperiul otoman s-a prăbuşit în război. Colapsul imperiilor a fost urmat de colapsul politic.”

“Ni se impun legi pe care parlamentul nostru nu le poate respinge.”

“Eu şi domnul Mitterrand ne sprijinim pe motive politice. Întotdeauna legea a guvernat teritoriile noastre coloniale. Astfel a căzut imperiul francez, cel britanic, cel olandez. La fel şi imperiile belgian, spaniol şi portughez. În locul lor s-au format 187 de state-naţiuni. Mai târziu s-a prăbuşit imperiul sovietic.

Aşadar, esenţa acestui secol o constituie colapsul imperiilor. Au mai rămas doar două: China, care nu va acorda niciodată Hong Kong-ului dreptul la autodeterminare şi încă mai emite pretenţii asupra Taiwan-ului, şi Uniunea Europeană, care reuşeşte să reducă suveranitatea parlamentară şi să abolească domnia legii, pentru care ne-am luptat, în favoarea celei mai ramificate birocraţii pe care a cunoscut-o vreodată planeta. Şi încă sub dominaţia Germaniei – nu-mi place deloc.

Ca să închei, prieteni, noua configuraţie nu are nici o şansă de izbândă. La modă este statul-naţiune – loialitatea faţă de statul-naţiune în colaborare cu celelalte pentru o piaţă comună. Nu am votat pentru o piaţă comună ca să văd cum suntem privaţi de suveranitate parlamentară, cum ni se impun legi pe care parlamentul nostru nu le poate respinge. Vremea imperiilor a trecut. Această situaţie nu va dura.”

 

1 comentariu la “Europa germană, noul Reich

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *