Skip to content
Politică

Europa şi SUA, sub avertizare teroristă. Al-Qaida pregăteşte atacuri majore

Reţeaua teroristă Al-Qaida se regrupează şi pregăteşte atacuri majore împotriva Europei şi Statelor Unite, avertizează oficiali afgani şi americani citaţi de postul CNN.

„Al-Qaida continuă să fie o ameninţare majoră pentru Afganistan; organizaţia teroristă se regrupează şi pregăteşte atacuri majore. Membrii Al-Qaida sunt foarte activi. Depun eforturi intense în secret şi pregătesc atacuri mai mari”, a declarat Masoom Stanikzai, ministrul afgan al Apărării în exerciţiu.

Distrugerea unei baze Al-Qaida din provincia afgană Kandahar, în care erau circa 150 de combatanţi, a forţat organizaţia teroristă să se regrupeze, afirmă generalul american Jeff Buchanan, adjunctul şefului Statului Major al forţelor SUA din Afganistan.

„Anul trecut, existau estimări că în Afganistan erau 50-100 de membri Al-Qaida, dar doar în tabăra din Kandahar s-au dovedit a fi fost 150”, atrage atenţia oficialul militar american.

Un oficial din cadrul Pentagonului a explicat că doar în Afganistan ar putea fi cel puţin 300 de coordonatori ai organizaţiei teroriste, în afara militanţilor şi simpatizanţilor.

„Sunt mii de membri Al-Qaida şi suntem preocupaţi de ce sunt capabili să facă. Principalul obiectiv al reţelei teroriste rămâne atacarea Occidentului”, precizează oficialul de la Pentagon, care a preferat să rămână anonim.

Organizaţia teroristă Al-Qaida, activă în zonele tribale din Pakistan şi în sudul Afganistanului, este în concurenţă cu reţeaua teroristă Stat Islamic, activă în principal în Siria şi Irak. Al-Qaida a revendicat atentatele comise în septembrie 2001 în oraşele americane Washington şi New York, informează romaniatv.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *