Skip to content
Politică

Europa și vitezele ei. Iohannis dezamăgește analiștii după reuniunea Consiliului

hotnews.ro

Europa și vitezele ei. Președintele Klaus Iohannis dezamăgește analiștii cu o declarație făcută după reuniunea Consiliului European.

Politicianul le-a explicat liderilor celor 27 de state membre că ideea unei Uniuni Europene cu mai multe viteze nu ar fi benefică şi ar putea, „in extremis”, să ducă la o scindare a UE. Declarația a fost făcută vineri la Bruxelles, după reuniunea Consiliului European, informează News.ro.

Klaus Iohannis a explicat că discuţiile nu s-au purtat pe tema viitorului UE, ci, în principal, au fost legate de Declaraţia de la Roma, care va fi semnată de statele membre pe 25 martie, când se vor sărbători 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.

„Contrar aşteptărilor multor analişti, nu s-a discutat viitorul UE, ci s-a discutat textul care va fi cu siguranţă semnat la Roma, un text care subliniază realizările Uniunii de până acum, care arată nivelul de ambiţie pentru viitor. În ansamblu, ne dorim un text pozitiv, care ne dă curaj să continuăm în UE”, a afirmat Iohannis.

Totuși, oficialul de la București a precizat că au avut loc şi dezbateri generale, unde el a iterat poziţia României.

„Am explicat colegelor şi colegilor de ce o Europă cu mai multe viteze nu este o soluţie bună. Dimpotrivă, este o soluţie care, in extremis, ar putea chiar să ducă la scindarea Uniunii Europene”, a spus şeful statului.

Președintele Iohannis a subliniat că, în acest moment, tema principală a fost reuniunea de la Roma şi textul declaraţiei care va fi semnat, urmând ca apoi liderii UE să înceapă şi discuţiile pe tema viitorului Uniunii, care vor dura mai bine de un an.

„O să ne apucăm să discutăm scenariile lui Juncker şi vom încerca într-un an, maximum doi ani, să conturăm cum vedem noi cu toţii viitorul UE”, a continuat Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *