Skip to content
Politică

Europarlamentar PSD: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie să fie rezultatul unui consens naţional

Facebook/Victor Negrescu

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a afirmat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie să fie rezultatul unui consens naţional, iar instituţiile europene recomandă ca acest plan să fie realizat prin consultarea societăţii civile, a sindicatelor şi patronatelor. De asemenea, grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D) a realizat, la iniţiativa lui Negrescu, un studiu amănunţit privind viitorul buget european şi planul de relansare, în care sunt prezentate posibile direcţii de acţiune pentru România folosind resursele europene, potrivit news.ro.

„Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie să fie rezultatul unui consens naţional. Conform recomandărilor instituţiilor europene, acest plan ar fi trebuit realizat prin consultarea societăţii civile, a sindicatelor şi patronatelor. Pentru consistenţă, dar mai ales pentru a transforma planul într-un instrument de dezvoltare sustenabilă, ar fi fost ideal să fie aprobat de Parlamentul României. Banii alocaţi României sunt distribuiţi pe baza unei formule stabilite de Comisia Europeană, ţara noastră nu a negociat nimic. Jumătate din suma alocată reprezintă împrumuturi, pe care trebuie să învăţăm să le folosim, iar restul sumelor trebuie achitate din contribuţii proprii sau noi taxe europene. Mai mult, direcţiile de finanţare sunt clar definite, corelate cu raportul şi recomandările specifice de ţară, şi conţin şi următoarele propuneri: 40% pentru mediu (incluzând 10% pentru biodiversitate), 20% pentru digital, 10% pentru educaţie, 2% pentru sectorul cultural şi creativ, minim 7% pentru cele şase priorităţi europene (tranziţia verde; transformarea digitală; coeziunea economică, productivitatea şi competitivitatea; coeziunea socială şi teritorială; rezilienţa instituţională; politici pentru generaţiile următoare) dar şi obiective transversale suplimentare pe zona de mediu şi egalitate de gen”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, membru în comisia pentru bugete a Parlamentului European, potrivit unui comunicat de presă al PSD.

Studiul a fost realizat de o echipă coordonată de analistul Radu Magdin, care în trecut a mai realizat astfel de analize pentru organizaţii internaţionale şi neguvernamentale de pe tot spectrul politic.

„Studiul vizează aspecte cheie de avut în vedere în ceea ce priveşte efortul naţional de atragere a banilor europeni aferenţi planului european de relansare. E necesară o consultare puternică şi activă a ecosistemului economic şi a societăţii civile din România în gândirea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. De asemenea, ar fi oportună acordarea unei atenţii sporite la componenta de educaţie, şi la capitalizarea planurilor europene de relansare verde şi transformare digitală. E importantă ieşirea din sfera sloganelor şi intrarea în sfera implementării accelerate pentru a fructifica această oportunitate istorică de dezvoltare”, a conchis analistul Radu Magdin.

Principalele recomandări ale studiului:

„- Actualul proces de redresare reprezintă o oportunitate pentru România de a aplica principii de dezvoltare durabilă şi de a urmări modernizarea la toate nivelele: instituţii, servicii publice, oportunităţi economice în contextul tranziţiei verzi.

– Modernizarea României trebuie să ia în considerare recomandările de ţară în contextul Semestrului European, pentru ca reformele viitoare să pornească de la analize integrate.

– România trebuie să ia în considerare recomandările Parlamentului European în ceea ce priveşte viitorul plan naţional de redresare şi rezilienţă, în special alocarea a 10% din fonduri pentru educaţie.

– Societatea civilă trebuie să fie implicată şi consultată în fiecare etapă de realizare a planului naţional, dar şi percepută ca un partener de nădejde în implementarea măsurilor ulterioare, în special în acele domenii în care autorităţile nu dispun de suficientă expertiză.

– În spectrul mai larg al eforturilor de redresare economică şi creştere a rezilienţei, România trebuie să-şi asume realizarea de paşi decisivi în direcţia unei tranziţii spre o economie verde şi o societate digitalizată, fără a pierde însă din vedere realităţile şi resursele disponibile în plan local.

– Redresarea economică a României trebuie să devină obiectul unei politici de consens naţional. Dincolo de alegerile cu încărcătură ideologică, o dezvoltare economică sustenabilă trebuie să ofere oportunităţi la nivelul tuturor comunităţilor din România, servicii publice de calitate şi o bază solidă pentru a construi pe mai departe.

– În contextul actual, este necesară operaţionalizarea imediată a programelor care stau la baza redresării şi relansării economice a României, pe baza unui dialog aplicat între societatea civilă şi autorităţile statului, pe baza unui dialog transparent.

– Formarea unui task force interministerial, reunind experţi din toate ministerele, care să gestioneze măsurile de redresare în plan naţional, de la concept (prin consultare cu societatea civilă şi mediul academic), la implementare şi livrarea rezultatelor”, conform sursei citate.

Eurodeputatul PSD a adăugat că timpul pentru implementarea acestui plan este foarte scurt şi sunt necesare proiecte serioase şi obiective clare.

Timpul de implementare a Planului de Redresare şi Rezilienţă este foarte scurt. Ne trebuie proiecte serioase, un task force interministerial eficient şi responsabili de implementare cu obiective foarte clare. Trebuie să evităm să mutăm toate proiectele de la bugetul european spre plan, pentru că şi respectivele fonduri, chiar dacă limitate faţă de propunerile iniţiale ale Comisiei Europene, necesită o accesare substanţială în primii ani. Un aspect esenţial este ca fondurile să fie folosite corect şi transparent pentru că altfel ţara poate fi sancţionată”, a completat Negrescu.

Planul European de Relansare reprezintă o iniţiativă a socialiştilor europeni, premierul spaniol, Pedro Sanchez, fiind primul lider european care în martie, anul acesta, a solicitat crearea unui plan economic, după modelul planului Marshall, prin care să fie sprijinite statele afectate de pandemie şi să fie setate direcţiile pentru modernizarea economiei europene, mai indică sursa menţionată.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, elaborat de Ministerul Fondurilor Europene, va fi prezentat, joi seară, de la ora 19.00, într-un eveniment la care participă preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban şi membrii Guvernului. Planul prevede investiţii şi reforme în diferite sectoare de activitate, fiind structurat pe 12 domenii prioritare. Documentul va fi supus dezbaterii publice în perioada următoare şi trebuie aprobat de Comisia Europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *