Europarlamentare2024: Eurodeputata Valérie Hayer îl înlocuieşte pe Stéphane Séjourné în fruntea grupului Renew Europe

Sursă foto: Twitter (X) / ValerieHayer

Eurodeputata franceză Valerie Hayer a fost aleasă joi la conducerea grupului centrist Renew Europe, înlocuindu-l pe Stephane Sejourne, care a devenit ministru de externe al Franţei, relatează AFP.

A doua femeie după Simone Veil care conduce grupul centrist din Parlamentul European, ea şi-a exprimat dorinţa de a apăra „valorile fundamentale” ale Europei, „ameninţate de extrema dreaptă”, în perioada premergătoare alegerilor europene din iunie.

Întrebată despre mai multe sondaje recente care indică un declin al Renew Europe, care ar putea cădea pe locul patru, în spatele grupului de extremă dreapta Identitate şi Democraţie (ID), ea a spus că este „încrezătoare pentru lunile următoare”.

„Acum cinci ani, nu ne aşteptam neapărat la Renew, iar Renew a devenit acest grup pivot fără de care nu este posibilă nicio majoritate”, a declarat această eurodeputată în vârstă de 37 de ani, originară din Mayenne (vestul Franţei), în timpul unui briefing de presă.

Grupul Renew Europe este acum a treia cea mai mare forţă politică din Parlamentul European, după Partidul Popular European (PPE, dreapta) şi Socialiştii şi Democraţii (S&D). Compus din 40 de partide politice, are 101 parlamentari de 24 de naţionalităţi.

Referindu-se la nemulţumirea sectorului agricol, Valerie Hayer a spus că este „o preocupare pe care o împărtăşim cu toţii”. „Sunt fiică de agricultori, nepoată de agricultori şi sora unor agricultori”, a declarat ea.

Întrebată despre posibilul său interes pentru a fi capul listei partidului prezidenţial Renaissance pentru alegerile europene din Franţa, eurodeputata s-a eschivat. „Lăsaţi-mă să mă instalez în fruntea acestui grup”, a răspuns ea.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL