Euroalegeri: Social-democraţii cancelarului german Olaf Scholz, abia pe locul 3

Partidul Social-Democrat (SPD
Sursa foto: X

Partidul Social-Democrat (SPD) al cancelarului german Olaf Schoz se clasează abia pe locul 3 la alegerile europene de duminică, situându-se în urma conservatorilor şi a extremei drepte, potrivit sondajelor realizate de televiziunile publice, transmite AFP.

Potrivit exit-pollurilor realizate la ieşirea de la urne pentru posturile ARD şi ZDF, SPD a obţinut 14% din voturi, în timp ce conservatorii – Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială din Bavaria (CSU) – s-au clasat pe primul loc, cu 29,5-30% din sufragii, iar Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă), s-a situat pe poziţia a doua, cu circa 16% din sufragii.

În rândul partenerilor de coaliţie ai lui Scholz, Verzii au înregistrat cel mai prost rezultat electoral, scăzând de la 20,5% în 2019 la 12% în actualul scrutin, ceea ce reprezintă o adevărată lovitură pentru ei înaintea alegerilor naţionale de anul viitor.

Comparativ cu alegerile europene din 2019, SPD a pierdut 1,8 puncte procentuale (obţinuse 15,8% în 2019), conservatorii au câştigat 0,6 puncte procentuale (avuseseră 28,9% în 2019), iar AfD a câştigat 5,5 puncte procentuale (de la 11% în 2019, la 16,5% la actualul scrutin).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: