În sfârșit, pare că europarlamentarii români încep să se trezească și să ia atitudine față de gogoșile vândute fermierilor români de către reprezentanții Comisiei Europene atunci când vine vorba de măsurile privind puternicele dereglaje ale pieței provocate de afluxul de cereale ucrainene.
Potrivit europarlamentarului Daniel Buda, Comisia Europeană trebuie să lase „poveștile de succes” și să treacă la acțiuni concrete pentru a sprijini cu adevărat fermierii europeni.
„Stimați colegi, mie mi se pare că cei de la Comisia Europeană ne tratează ca pe niște copii de clasa întâi. Vin aici și ne livrează niște – nici măcar date – niște povești de succes. Stau și mă întreb: pentru cine sunt aceste povești de succes? Deoarece, pentru fermieri, cu siguranță nu le putem califica de această manieră. Domnule director, data viitoare, decât să veniți la Comisie să ne spuneți astfel de povești, prefer să ne comunicați o înregistrare și este suficient”, a protestat Daniel Buda de la tribuna Parlamentului European.
Europarlamentarul român a cerut reprezentaților Comisiei Europene să răspundă cu date concrete la câteva întrebări legate de problemele cu care se confruntă fermierii românii și colegii lor din statele aflate în proximitatea Ucrainei în legătură cu tranzitul de cereale ucrainene.
„Aș vrea să vă întreb punctual: ne poate spune Comisia Europeană câte spații de stocare s-au construit de la începutul războiului până acum, cunoscute fiind problemele legate de ceea ce înseamnă cerealele? Aveți o evidență asupra acestei chestiuni? 2. Câte mijloace de transport ați pus la dispoziția statelor membre aflate în proximitatea graniței cu Ucraina pentru a putea facilita acest transport din Uvraina către zonele din Africa și așa mai departe? Aveți vreo evidență? Dacă nu aveți înseamnă că nu v-ați făcut temele! 3. Vă întreb: care este soluția pentru fermierii din România în această campanie de recoltat cereale, deoarece ei deja sunt în teren? Și se pune în discuție: cum își transportă cerealele din teren în Portul Constanța câtă vreme el este sufocat de ceea ce înseamnă tranzitul de cereale din Ucraina? Aveți o soluție pentru acești fermieri? Aveți cumva impresia că cele 30 de milioane de euro pe care le-ați dat sunt suficiente la miliardele pe care ei le pierd? Acestea sunt întrebările care, din păcate, în momentul de față nu au răspuns din partea dumneavoastră și rugămintea mea este să ne comunicați în mod expres toate aceste date pentru a putea să le spunem fermierilor dacă au sau nu au predictibilitate. Or, dacă nu puteți face acest lucru, atunci spuneți că sunteți depășit de situație și asta este! Dar nu cred că putem asista, până la urmă, la ceea ce înseamnă distrugerea fermierilor din România sau din statele aflate în proximitatea graniței cu Ucraina, pentru că pe Facebook circulă filmulețe cu coloane întregi de camioane care sunt în Portul Constanța și blochează acest port! Iar dumneavoastră veniți și ne spuneți că aveți povești de succes… Pentru cine sunt acestea?”, a punctat europarlamentarul Daniel Buda, citat de Agro TV.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News