Skip to content
Europa

Europarlamentarul Daniel Buda: Lucrătorii sezonieri, o categorie indispensabilă pentru foarte multe sectoare de activitate

psnews

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) a reiterat în discursul său din plenul Parlamentului European importanța lucrătorilor sezonieri și transfrontalieri din Uniunea Europeană.

Lucrătorii sezonieri și transfrontalieri reprezintă o categorie indispensabilă pentru foarte multe sectoare de activitate. În perioada pandemiei COVID-19, lipsa acestora a pus în pericol însăși existența multor ferme din țările Uniunii Europene”, a declarat deputatul român.

În plenul Parlamentului European reunit la Bruxelles a avut loc joi, 18 iunie, o dezbatere cu privire la protecția europeană a lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri în contextul crizei COVID-19, la care au participat și reprezentanții Consiliului și Comisiei.

De asemenea, europarlamentarul a  insistat în cadrul intervenției sale asupra asigurării unor condiții echitabile de muncă și de viață standardizate pentru lucrătorii sezonieri, scrie caleaeuropeana.ro.

Potrivit popularului european, este foarte important să existe un ”sistem implementat la nivelul statelor membre de linii telefonice disponibil în mai multe limbi de circulație internațională astfel încât lucrătorii aflați în dificultate să poată apela la aceste linii, să poată obține informațiile necesare privind drepturile pe care le au, cât și cu privire la obligațiile pe care le au în cadrul întreprinderii agricole.”

Proiectul de rezoluție, aprobat de Conferința Președinților la propunerea președintelui grupului Renew Europe, Dacian Cioloș, și pregătit de eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS), urmează să devină poziția oficială a Parlamentului European asupra unui subiect care afectează și viața a mii de cetățeni români care au plecat recent la muncă în domeniul alimentar din țările occidentale, îndeosebi Germania, asigurând o forță de muncă vitală pentru securitatea alimentară în toată Europa.

În cadrul rezoluției menționate, Parlamentul European va solicita Comisiei Europene și statelor membre ale Uniunii Europene să pună în aplicare măsuri care să protejeze viața și sănătatea lucrătorilor sezonieri și transfrontalieri, precum și înlăturarea măsurilor restrictive și discriminatorii la adresa acestor lucrători și care încă nu au fost ridicate de anumite țări membre în contextul pandemiei COVID-19. Eurodeputații vor lansa, totodată, și un apel către Comisia Europeană și statele membre să depună eforturi pentru combaterea imaginii negative pe care lucrătorii sezonieri și transfrontalieri o pot întâmpina în țările unde merg să muncească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *