Skip to content
Politică

Europarlamentarul Daniel Buda: România va primi 39,1 milioane de euro pentru acoperirea cheltuielilor generate cu refugiaţii din Ucraina

Facebook/Daniel Buda

Europarlamentarul Daniel Buda a anunţat, joi, că România urmează să primească din partea Comisiei Europene 39,1 milioane de euro pentru acoperirea cheltuielilor generate de criza refugiaţilor din Ucraina.

România va primi 39.1 mil euro pentru acoperirea cheltuielilor generate de criza refugiaților! Potrivit unui comunicat MAI, România va primi până la sfârșitul acestei luni 39.1 mil din partea Comisiei Europene pentru a acoperi cheltuielile generate de criza refugiaților. 12.1 mil euro provin din Fondul pentru Azil Migrație și Integrare (FAMI), iar 27 mil euro reprezintă Instrumentul de Sprijin pentru Managementul Frontierei și Politica de Vize (IMFV)”, a scris europarlamentarul român pe pagina sa de Facebook.

Aceste fonduri au menirea de a acoperi efortul bugetar al Statelor Membre UE care au fost cele mai afectate de criza refugiaților din Ucraina.

“Comisia Europeană are în vedere cheltuielile realizate de autoritățile publice pentru recepția cetățenilor ucraineni în condițiile Deciziei privind protecția temporară din 4 martie 2022, activitățile legate de controlul și facilitarea trecerii frontierei la frontierele externe relevante ale UE.

Alături de România, beneficiari ai acestui ajutor vor mai fi Ungaria, Polonia, Slovacia și Republica Cehă.

Pentru a asigura accesul rapid la aceste fonduri, fără limitări birocratice, Comisia Europeană a ales finanțarea “nelegată de costuri”, având în vedere că, costurile reale pot fluctua semnificativ”, a completat Daniel Buda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *