Invitat în cadrul emisiunii „Puterea Știrilor”, europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă a fost întrebat de posibilitatea decuplării României de Bulgaria pe Dosarul Schengen. Liberalul a explicat că punerea în aplicare a unei astfel de ipoteze ar implica „schimbarea tratatului și timpul ar fi destul de mare”. „Fiind în același tratat, trebuie să fie un vot pozitiv pentru ambele țări și cred că, referitor la relația bilaterală româno-bulgară, noi trebuie să îi sprijinim și pe bulgari în relația cu Olanda”, a spus europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă.
„Noi am intrat cu Bulgaria în Uniunea Europeană pe același tratat, ar trebui să se lucreze la schimbarea tratatului, timpul ar fi destul de mare. De aceea, noi sperăm ca și Bulgaria să militeze, în special în relația cu Olanda. În Bulgaria, așa cum cred că știți, în luna mai sunt alegeri parlamentare. Instabilitatea din Bulgaria este destul de mare, de aceea pe lângă eforturile pe care le face România să convingă Austria pentru un vot pozitiv, trebuie să fie aceeași relaționare în zona Bulgariei cu Olanda. Pentru că avem nevoie și de sprijinul olandez, indiferent că Olanda a spus că pentru România au un vot pozitiv, dar fiind în același tratat, trebuie să fie un vot pozitiv pentru ambele țări și cred că, referitor la relația bilaterală româno-bulgară, noi trebuie să îi sprijinim și pe bulgari în relația cu Olanda. Așa cum cred că știți, a și existat o vizită specială a delegației din Olanda în Bulgaria, de asemenea cancelarul austriac s-a deplasat în Bulgaria, acolo a luat și decizia de a solicita Comisiei Europene realizarea unui gard între Bulgaria și Turcia”, a susținut europarlamentarul Gheorghe Falcă.
Întrebat dacă prin vizita ministrului de Interne austriac în România cresc șansele să intrăm anul acesta în spațiul Schengen, europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă a declarat că:
„Dar noi trebuie să fim sinceri cu noi, noi am avut condiții politice neserioase și de aceea nici nu a fost vreodată pusă pe ordinea de zi la Consiliul JAI aderarea României. Nici când am avut noi președenția, deci am avut noi românii, dacă vă aduceți aminte, președinția Uniunii Europene în 2019, primele 6 luni, și nici noi nu am pus pe ordinea de zi aderarea noastră la Spațiul Schengen pentru că am avut condiții politice grele. Aduceți-vă aminte, în 2011 a fost anul de speranță pentru aderarea României la Schengen, se programase pentru toamna anului 2012 intrarea parțială cu partea de aviație și partea navală, dar în 2012 Parlamentul României și-a suspendat președintele și atunci s-a închis totul. Dacă vă aduceți aminte, în 2012, prim-ministrul Ponta a venit la Bruxelles, a primit un draft de 10 puncte pentru a corecta greșelile pe care le-a făcut, nu a corectat aceste lucruri. A urmat apoi guvernul Dragnea cu Ordonanța 13 din 2017. Deci noi, de fapt, nu am îndeplinit încrederea necesară pe care trebuia să o avem, să aderăm la spațiul Schengen, dar anul 2022 a fost anul de speranță al României.”
PS News: Suntem cu adevărat pregătiți să intrăm în spațiul Schengen?
Gheorghe Falcă: Noi, din punct de vedere tehnic, eram pregătiți, ne-a lipsit încrederea politică, gândiți-vă că noi am avut MCV, Mecanismul de Control și Verificare până în 2022, abia în 2022 am reușit să îndeplinim toate condițiile pentru a nu mai avea acest control și de aceea am avut sprijinul marilor țări. Când vorbim aici, vorbim de Germania, vorbim de Franța, de Italia, de Spania, efectiv ne-am oprit la un interes al statului austriac pentru că în primă fază Austria ne-a susținut și totul a plecat de la dorința Austriei de a se securiza pe zona aceasta a migrației.
PS News: Să înțelegem că 2023 nu este anul în care vom intra în Schengen…
Gheorghe Falcă: Poate fi o speranță, dar așa cum am spus, această dezghețare a relațiilor cu Austria este binevenită. Comisia Europeană a făcut presiuni pe Austria, dar eu în continuare sunt echilibrat, nu spun, nu dau o direcție a ceea ce se poate întâmpla în anul 2023 pentru că trebuie să avem un câștig de cauză și în relația dintre Bulgaria și Olanda și acolo este puțin mai complicat. Contează foarte mult ce coaliție se realizează în Bulgaria, ce relaționare vor avea, ce mesaj vor da pentru susținerea luptei împotriva corupției din Bulgaria și atunci este bine să fim echilibrați. Am avut această șansă în 2022, dar nu am putut să o fructificăm.
PS News: Ce se mai discută la Bruxelles în această privință? Au fost voci importante care au susținut România în procesul de aderare la spațiul Schengen…
Gheorghe Falcă: Și rămân alături de noi. În continuare marile țări europene sunt alături de noi. Mai mult decât atât, a existat o petiție a cetățenilor români care au solicitat punerea acestui drept în valoare și chiar o să avem o rezoluție în Parlamentul European, o rezoluție care este condusă de europarlamentarul Rareș Bogdan, o rezoluție care va arăta foarte clar că România îndeplinește condițiile, că Austria și Olanda nu au respectat tratatul de a avea relaționarea corectă între statele membre.
PS News: Ce trebuie să facem din punct de vedere tehnic în perioada următoare, după această vizită?
Gheorghe Falcă: Așa cum știți, din punct de vedere tehnic, Comisia Europeană a verificat și reverificat situația din România, am primit aprecieri, mai mult decât atât. La un momendat sa și spus că noi îndeplinim condițiile tehnice mai bine decât Olanda și Austria.
PS News: Și totuși nu suntem primiți…
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, și omologul său român, Lucian Bode, s-au întâlnit, miercuri, la București. A fost prima întâlnire bilaterală între cei doi miniştri de interne de la veto-ul Austriei pentru Schengen, care a provocat multe resentimente în România. În semn de protest, guvernul l-a retras temporar pe ambasadorul român la Viena. Guvernul austric a fost acuzat că a schimbat macazul în ultima secundă şi că, în plus, că a operat cu date false.
România, ca şi Bulgaria şi Croaţia, fusese certificată anul trecut de Comisia Europeană că este pregătită pentru Schengen, după ani de pregătiri. Cu toate acestea, aderarea planificată la începutul anului a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen fără frontiere a eşuat, din cauza opoziţiei Austriei, în decembrie. Olanda a avut, de asemenea, rezerve cu privire la admiterea Bulgariei.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News