Skip to content
Politică

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu reacționează după înghețarea relațiilor dintre PES și PSD: Nu cred că putem lăsa PSD să tragă întreaga Românie după el

Europarlmentarul liberal Marian-Jean Marinescu a explicat, pentru PSNews.ro, că reacția Partidului Socialiștilor Europeni (PES), care a anunțat că ”îngheață” relațiile cu PSD, era de așteptat și că în acest moment social-democrații români sunt complet izolați la nivel european, fiind incapabili să transpună în realitate promisiunile din campania pentru europarlamentare.

“Eu am spus de ceva vreme că PSD este izolat în Europa. Socialiștii europeni au înghețat relațiile cu PSD și Dragnea din cauza atacurilor acestora la statul de drept din România. Vor discuta în iunie dacă să-i dea afară de tot din PES. a nivelul UE trebuie să ai credibilitate, trebuie să ai prieteni puternici.

Fără credibilitate nu poți obține nimic în negocieri, și fără parteneri puternici nu poți avea susținere pentru proiectele tale de țară. PSD-ul este dezavuat și respins de propria sa familie politică, de Socialiștii europeni. Ce au obținut pentru România europarlamentarii PSD? Nimic.

Orice vot dat PSD la alegerile europarlamentare este un vot nul de vreme ce viitorii europarlamentari PSD nu vor putea obține nimic pentru români în Europa. Nu cred că putem lăsa PSD să tragă întreaga Românie după el”, a conchis liberalul.

Președintele Partidului Socialiștilor Europeni (PES), Serghei Stanișev, a transmis miercuri că ”liderii PSD consideră înghețate relațiile cu PSD” până când guvernul României își clarifică angajamentul față de statul de drept și urmează recomandările Comisiei Europene, potrivit unui comunicat de presă al PES.

Mai mult, Stanișev arată în comunicatul citat că apartenența PSD la familia socialiștilor europeni va fi discutată în iunie, la viitoarea întâlnire a conducerii PSD.

Până în iunie, PES nu va mai organiza nici un eveniment împreună cu PSD, a mai anunțat Stanișev în comunicatul oficial postat pe site-ul PES.

”Președintele PES, Serghei Stanișev, a reiterat preocupările sale cu privire la statul de drept din România. El i-a informat pe premierii, comisarii și liderii partidelor că până când Guvernul României nu își va clarifica angajamentul față de statul de drept și până când nu va urma recomandările Comisiei Europene, conducerea PES va considera înghețate relațiile cu PSD, în așteptarea unei discuții formale în cadrul următoarei întâlniri a conducerii PES, din luna iunie, când se va discuta și despre statutul de membru al PSD în cadrul PES. El a mai spus că până atunci PES nu va organiza niciun eveniment împreună cu PSD”, se arată în comunicatul citat.

 

1 comentariu la “Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu reacționează după înghețarea relațiilor dintre PES și PSD: Nu cred că putem lăsa PSD să tragă întreaga Românie după el

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *