Skip to content
Europa

Europarlamentarul PNL Vlad Nistor analizează situația migranților de la granița UE: O inițiativă europeană ar fi cea mai potrivită soluție

ziarelive.ro

O inițiativă europeană, finanțată prin fondurile UE, ar fi cea mai potrivită soluție în ceea ce privește criza migranților de la granița dintre Belarus și Polonia, inițiativă care ar putea asigura construirea, într-o zonă neutră, a unei tabere pentru refugiați, unde oamenii ar putea dobândi, chiar și provizoriu, condiții minime de trai, la standarde demne, a transmis joi eurodeputatul Vlad Nistor (PNL, PPE), membru în Subcomisia pentru securitate și apărare (SEDE) din Parlamentul European.

„Consider că așa ar trebui să acționeze o uniune formată din state cu populații preponderent creștine, mai ales atât de aproape de sărbătoarea Crăciunului. Eforturile nu ar fi deloc mari, mai ales daca alternativa pe care o putem considera este beneficiul de imagine pentru Lukașenko, ce se erijează, mai nou, într-un protector al drepturilor omului. Mai trist este că dictatorul de la Minsk poate să apare, pentru unii, mult mai empatic în această chestiune, decât guvernul Republicii Polonia. Este regretabil și de menționat că guvernul de la Varșovia nu a acceptat prezența Frontex pe teritoriul său, fapt ce ar fi transparentizat enorm procesele și ar fi reprezentat un punct pozitiv pentru Polonia”, a explicat deputatul european, printr-un mesaj pe Facebook.

Mai mult, acesta a amintit că, în urmă cu un an și jumătate, a făcut parte din delegația Subcomisiei DROI a Parlamentului European care s-a deplasat in Statele Unite ale Americii pentru a observa eventualele încălcări ale drepturilor omului la frontiera dintre statul american Texas si Mexic.

„Am fost la El Paso (Texas) și la Ciudad Juarez (Mexic) și am văzut atât faimosul zid al lui Donald Trump (mai degrabă un gard, la care lucrările au fost inițiate sub administrația Obama), cât și condițiile în care trăiesc, dincolo de granița SUA, refugiați din statele Americii Centrale (Guatemala, El Salvador, Nicaragua). Lăsând la o parte eforturile guvernului mexican de a prezenta o realitate cosmetizată, situația din teren era una tragică. Singurii responsabili implicați într-un mod constructiv erau reprezentanții societății civile și în special preoții”, a precizat eurodeputatul.

Făcând trimitere la situația migranților de la frontiera dintre Belarus și Polonia, Vlad Nistor a transmis că, un număr foarte mare de persoane se află  în câmp deschis, în frigul debutului de iarnă, fiind atacate cu tunuri de apă de către forțele de ordine poloneze. „Sunt ființe umane care, deși instrumentalizate de către forțe agresoare externe UE într-un război hibrid, nu își doresc nimic altceva decât o viață mai bună”, a spus el.

„Nefiind naivi, ne este foarte clar faptul că atât Lukașenko cât și Putin se folosesc de aceste persoane pentru a provoca mari probleme la granița estică a UE. Nici Turcia nu este inocentă, atâta vreme cât numeroși refugiați ajung în Belarus la bordul unor avioane ale companiei aeriene a Turciei”, a mai punctat Vlad Nistor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *