Skip to content
Politică

Europarlamentarul Rareș Bogdan: Avem un proiect de ajutorare a presei din România! Ce variante ia în calcul Guvernul Orban

Inquam Photos / Octav Ganea

În exclusivitate pentru PSnews.ro, europarlamentarul Rareș Bogdan, membru supleant în Comisia pentru cultură și educație din Parlamentul European, a precizat că Guvernul Orban are în vedere un proiect de ajutorare a presei din România, grav afectată de pandemia de coronavirus.

Potrivit europarlamentarului, Guvernul ia în calcul, fie posibilitatea amânării unor taxe și a unor impozite, fie formarea unui fond guvernamental financiar care să fie împărțit în funcție de vizualizări, în cazul presei online, și în cazul celorlalte în funcție de audiență, pentru difuzarea în public a mesajelor guvernamentale privitoare la criza COVID.

„Avem un proiect de ajutorare a presei din România. Este un proiect în care m-am implicat direct. Am vorbit cu ministrul Florin Cîțu și cu Ludovic Orban. Premierul a avut deja 3 întâlniri prin care urmărește sprijinirea presei într-o perioadă extrem de complicată. O perioadă în care presa, industria publicității au fost foarte afectate alături de Horeca. E nevoie de un sprijin. Sunt mai multe propuneri pe care le analizăm. Pe de o parte, este vorba de posibilitatea amânării unor taxe, a unor impozite, dacă se poate.

Dacă nu, cel puțin s-a concretizat până la această oră o chestiune care este extrem de importantă, cea legată de un fond guvernamental financiar care să fie împărțit în funcție de vizualizări, în cazul presei online, și în cazul celorlalte în funcție de audiență, pentru difuzarea în public a mesajelor guvernamentale privitoare la criza COVID. Acele mesaje care astăzi se preiau de către toată lumea în mod gratuit, să fie plătite pentru a putea sprijini instituțiile media în această perioadă”, a declarat Rareș Bogdan pentru PSnews.ro

Amintim că membrii comisiei de cultură a Parlamentului European cer alocarea unor fonduri de urgență pentru a ajuta presa și creativii, în special cei independenți, să facă față efectelor economice generate de pandemia de coronavirus. Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult pentru a ajuta aceste domenii care se luptă cu efectele economice ale pandemiei, se arată într-o scrisoare deschisă adresată comisarilor Thierry Breton (Piața internă) și Mariya Gabriel (Cultură, Educație și Cercetare).

Presa joacă, în prezent, un rol crucial în ceea ce privește informarea corectă a publicului privind pandemia de coronavirus și reprezintă un antidot esențial în combaterea fenomenului fake news, argumentează autorii scrisorii. Cu toate acestea, spun ei, acest sector este grav afectat, cu o scădere de 80% a veniturilor obținute din publicitate, în timp ce incertitudinea pare a fi sigura certitudine pentru viitor a celor care lucrează în aceste domenii.

În acest context, europarlamentarii cer Comisiei Europene să analizeze varianta acordării unor fonduri de urgență pentru sprijinirea presei, pe lângă programele de asistență privind combaterea Covid-19. Pentru a se asigura că banii ajung la acest sector, europarlamentarii cer Comisiei Europene să ia în considerare majorarea fondurilor din cadrul programului european pentru creație, fie prin includerea fondurilor în bugetul din 2021, fie prin transferul unor sume din programul european de investiții strategice.

Documentul poate fi citit aici

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *