Skip to content
Politică

Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD), ameninţat cu moartea în urma unei emisiuni TV

facebook victor negrescu

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a primit ameninţări cu moartea pe pagina sa de Facebook după ce a participat la o emisiune de televiziune.

Negrescu spune că nu este prima oară când este înjurat şi primeşte ameninţări.

Dacă tot este săptămâna anti-bullying în școli este important să dăm un exemplu. Am fost ieri la o emisiune, ca singur reprezentant al opoziției în disputa cu cele trei partide aflate la putere, iar adversarii politici susțineau că nu trebuie consecvență în politică și că principiile democratice pot fi încălcate de ei. Nimic despre cetățeni. Doar politicianisme, interese electorale și agresivitate.

Discursul incitator la ură pe care îl promovează generează reacții și amenințări precum cele pe care le-am primit pe facebook (pozele sunt atașate). Nu este normal. Sunt mândru că sunt social democrat și nu îmi este teamă să afirm acest lucru. Nu este prima dată când primesc astfel de atacuri la persoană dar, pentru că astăzi mi-a povestit un elev despre ce fac la Consiliul Național al Elevilor împotriva injustiției, am decis să depun plângere cu scopul de a transmite un mesaj transpartinic tuturor formațiunilor politice să nu mai tolereze astfel de acțiuni”, a scris Victor Negrescu pe pagina sa de facebook.

Europarlamentarul a legat ameninţările primite de poziţia exprimată în cadrul emisiunii, legat de schimbarea legii electorale.

De aceea, problema schimbării legii electorale devine și mai acută, pentru că este vorba despre principii. Da, trebuie două tururi. Da, liderii PNL de astăzi au introdus un singur tur. Da, când s-a introdus un singur tur PES activists România a declarat public că se opune. Dar nu este vorba despre asta, ci despre precedentul foarte riscant creat de aceste derapaje democratice sau amenințări. Afirm acest lucru pentru că am susținut mereu nevoia de consecvență și apărarea principiilor democratice și valorilor europene”, a mai scris Negrescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *