În 2021, Uniunea Europeană a cheltuit 328 de miliarde de euro pentru domeniul cercetării și dezvoltării (R&D), în creștere cu 6% față de anul precedent (310 miliarde de euro), România clasându-se pe ultimul loc, relevă cele mai recente date publicate de Eurostat.
Comparativ cu 2011, creșterea înregistrată se situează la 43,9%. Aceste valori care variază sunt exprimate în prețuri curente, fapt ce reflectă atât modificările de preț, cât și modificările reale ale nivelului cheltuielilor.
În ceea ce privește evoluția acestui domeniu, și anume cheltuielile în cercetare și dezvoltare ca procent din PIB, datele arată o scădere de la 2,31% în 2020 la 2,27% în 2021. Această scădere ar putea fi explicată prin revenirea PIB-ului în 2021 după scăderea semnificativă din 2020 ca urmare a pandemiei COVID-19. Cu toate acestea, în comparație cu 2019 (2,23 %), înainte de pandemie, ritmul în cercetare și dezvoltăre a crescut cu 0,04 puncte procentuale (pp) în 2021, în timp ce, în comparație cu cei 10 ani anteriori, a crescut cu 0,25 pp.
Domeniul cercetării și dezvoltării reprezintă un motor pentru inovare, iar cheltuielile și evoluția acestui domeniu sunt doi dintre principalii indicatori utilizați pentru a monitoriza resursele alocate științei și tehnologiei la nivel mondial, scrie caleaeuropeana.ro.
Dintre statele membre UE, cea mai mare pondere din PIB pentru cercetare și dezvoltare a fost înregistrată în 2021 în Suedia (3,35%), urmată de Austria (3,22%) și Belgia (3,19%). Șase state membre au raportat cheltuieli de cercetare și dezvoltare sub 1% din PIB în 2021: România (0,48%), Malta (0,65%), Letonia (0,71%), Bulgaria (0,81%), Cipru (0,89%) și Slovacia (0,95%).
Două treimi dintre statele membre ale UE au raportat o creștere a intensității cercetării și dezvoltării mai mare în 2021 decât în 2011. Cu toate acestea, cele mai semnificative scăderi ale ritmului în cercetare și dezvoltăre au avut loc în Finlanda (-0,64 pp), Estonia (-0,51 pp), Irlanda (-0,49 pp) și Luxemburg (-0,41 pp).
La celălalt capăt al intervalului, cele mai mari creșteri ale intensității cercetării și dezvoltării între 2011 și 2021 au fost înregistrate în Belgia (+1,02 pp), Grecia (+0,76 pp), Polonia (+0,69 pp), Austria (+0,55 pp) și Croația (+0,53 pp).
Dacă ne uităm la cheltuielile de cercetare și dezvoltare pe sectoare în UE, sectorul întreprinderilor comerciale a continuat să reprezinte cea mai mare parte a cercetării și dezvoltării (66,08% din totalul cheltuielilor de cercetare și dezvoltare efectuate în 2021), urmat de sectorul învățământului superior (21,58%), de sectorul guvernamental (11,89%) și de sectorul privat non-profit (0,44%).