Producția industrială a scăzut cu 6,9% în zona euro și cu 6,1% în Uniunea Europeană în septembrie, comparativ cu perioada similară din 2022, iar România se află printre țările cu un declin redus al acestui indicator, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cel mai semnificativ declin al producției industriale în septembrie, față de perioada similară din 2022, s-a înregistrat în Irlanda (minus 27,3%), Belgia (minus 14%) și Estonia (minus 12,5%), singurele creșteri fiind în Danemarca (2,8%), Grecia (2,1%), Croația (1,6%) și Malta (0,4%), scrie Agerpres.
România a înregistrat în septembrie o scădere anuală de 3,2% a producției industriale, după un declin de 5,7% luna precedentă. În cazul UE, producția de bunuri de folosință îndelungată a scăzut cu 8,9%, cea de bunuri de capital cu 8,1%, cea de energie cu 5,5%, cea de bunuri intermediare cu 5%, cea bunuri de folosință imediată cu 4,3%.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News